Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Antrenoarea Nadia Câmpan este mulțumită de performanțele obținute de înotătorii de la CSȘ Reșița în anul 2019 și își dorește ca în 2020 numărul de medalii să rămână cel puțin la fel de mare.

Secția de înot de la Clubul Sportiv Școlar Reșița cuprinde peste 200 de sportivi, iar în grupa de performanță sunt legitimați opt înotători.

„Anul 2019 a fost foarte bun și pentru înotători, deoarece am avut la campionatele naționale peste 40 de medalii cucerite, atât la școlare, cât și la cadeți. Am obținut medalii mai ales și la juniori, tineret și seniori. Cei mai reprezentativi sporivi în 2019 ai CSȘ Reșița au fost Teodora Careba, care s-a evidențiat și în Campionatul Național, Emma Balint, Erwin Schmelas, Bogdan Cărăvan și Denis Popescu. Ultimul a reușit anul trecut să cucerească 17 medalii numai la campionatele naționale. Cu aceste rezultate obținute a reușit să se califice la Festivalul Olimpic al Tineretului European. Această competiție a avut loc în vara anului 2019, la Baku. Acolo a reușit să se claseze pe locul XII și a ajuns într-o semifinală la 100 metri spate. Pot spune că 2019 a fost un an bun pentru sportivii mei. Îmi doresc ca și 2020 să fie la fel, mai ales datorită faptului că înotătorii pe care-i pregătesc vor fi la o altă categorie de vârstă. Va fi mai greu, dar sperăm că vom obține măcar același număr de medalii ca și în 2019. În acest an am făcut și un cantonament cu cei mai buni sportivi. Înotătorii s-au pregătit la Gărâna în perioada 8-12 ianuarie. Sperăm să obținem calificări la Europene și la Balcaniadă”, a declarat antrenoarea Nadia Câmpan.

JCS-Ștefan Moraru

Adaugă comentariu