JUPA – Totul s-a petrecut la Jupa, în timp ce oamenii legii se aflau în serviciu pe DN 6 și au observat un incendiu izbucnit la acoperișul unei case!
CARAȘ-SEVERIN – ACS Slatina Timiș a pierdut sâmbătă, 17 iunie, scor 0-1, partida tur cu CSO Turceni (campioana Gorjului), meci contând pentru barajul pentru promovarea în Liga 3! Singurul gol al partidei a fost marcat în minutul 10, din penalty, de Daniel Unguru, iar fotbaliștii cărășeni, cu puțină șansă, ar fi putut înscrie în prima parte!
MOLDOVA NOUĂ – Chiar dacă nu au votat toţi consilierii locali, proiectul de HCL pentru vânzarea terenului necesar firmei investitoare pentru noul parc eolian a trecut!
REȘIȚA – Echipa antrenată de Alexandru Pelici a intrat pentru zece zile în cantonament, respectând măsurile impuse de Federația Română…
ORAVIŢA – Femeia, în vârstă de 28 de ani, a efectuat voluntar testul la începutul lunii iulie, i-a ieşit pozitiv, iar acum s-a autoizolat la domiciliu în localitatea Nicolinţ, alături de familie!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAŞ-SEVERIN – Parcul auto e în continuă creştere, cu precădere în sectorul autoturismelor uzate, poluatoare! Pentru a sublinia lipsa de echivoc a afirmaţiei de mai sus, semnalăm pentru început cea mai „exotică“ înmatriculare a anului în judeţ, cea a unui autoturism Tesla Model Y (foto)!
REȘIȚA – Am surprins aceste imagini azi dimineață, cu oamenii de la Durmazlar efectuând operațiunea de așezare pe linie a vehiculului. Simultan continuau testele celor două tramvaie sosite anterior la Reșița și, tot azi dimineață, pentru prima dată după mult timp, pe podul de la Intim s-a circulat pe ambele sensuri!
VALEAPAI – Mica așezare din comuna Ramna a prins culoare în cele trei zile ale Color the Village (Colorează Satul)!
REȘIȚA – Luni, 12 iulie, la doar câteva zile de la întâlnirea cu Mitropolitul Banatului şi apelul lansat de managerul SJU, Alina Stancovici, către Înalt Prea Sfinţia Sa, cuvântul a devenit faptă!
CARANSEBEŞ – Pompierii militari caransebeşeni au intervenit de urgenţă, cu patru echipaje de pompieri militari, cu două autospeciale de stingere, o autospecială de intervenție și lucru la înălțime și o ambulanță SMURD, împreună cu un echipaj cu o ambulanță și unul de Poliţie, la un incendiu ce a cuprins o casă din cartierul Pipirig!
REȘIȚA – Reșițeanul Ianis Doană, fiul antrenorului Leo Doană, a fost convocat pentru a participa la acțiunea de formare a lotului național U15, organizată de Federația Română de Fotbal. Acțiunea se va desfășura la Mogoșoaia (teren sintetic/natural) și Buftea (teren sintetic/natural), pe stadioanele Centrului Național de Fotbal!
CARANSEBEŞ – Începând de azi, 12 iulie 2021, se fac înscrieri, în clasa a IX-a, la Liceul Tehnologic Max Aușnit din Caransebeș pentru cele 25 de locuri libere. Instituţia are profil de aviaţie, iar departajarea se va face prin test la limba engleză. Liceul, care este unul privat, se află în incinta aeroportului din Caransebeș și pregătește electromecanici şi mecanici de aviație!
REŞIŢA – Şeful administrativului reşiţean ne mărturiseşte că schimbările survenite şi care urmează în oraş trebuie să se regăsească şi în noul brand al urbei!
ORAVIŢA – La Oraviţa, din dorinţa de a rezolva amiabil problemele în judeţ, preşedintele CJ, Romeo Dunca, s-a aflat şi în postura de mediator între consilierii locali şi directorul AquaCaraş!
CARAŞ-SEVERIN – Deşi până acum nu au fost solicitanţi pentru acest program, cei mai mulţi preferând programul „Tomata“, în acest an au fost 11 fermieri care au avut curaj să cultive şi usturoi în Caraş-Severin!
CARAȘ-SEVERIN – Cod roșu de probleme pe Semmeringul Bănățean! Astfel semnalează cei de la Trainspotting Oravița cele întâmplate la finele săptămânii pe calea ferată Anina-Oravița!
DALBOȘEȚ – Comuna Dalboșeț l-a sărbătorit duminică, 11 iulie 2021, pe domnul Filip Prîsca la împlinirea impresionantei vârste de 100 de ani. Primarul Florin Curița a ciocnit un pahar de șampanie cu taica Filip și i-a dăruit un tort, corul bisericii i-a cântat „La mulți ani“, iar alături i-au fost copiii, nepoții, strănepoții!
REȘIȚA – CSM Reșița a disputat duminică, 11 iulie, pe stadionul Gloria, primul amical din această vară. Echipa pregătită de Dan Alexa s-a impus cu scorul de 5-1 împotriva echipei ACS Viitorul Șimian, nou promovată în Liga 3!
