Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Parcul auto e în continuă creştere, cu precădere în sectorul autoturismelor uzate, poluatoare! Pentru a sublinia lipsa de echivoc a afirmaţiei de mai sus, semnalăm pentru început cea mai „exotică“ înmatriculare a anului în judeţ, cea a unui autoturism Tesla Model Y (foto)!

Întrucât în aceeaşi lună, mai, a fost radiat un autoturism Dacia Spring vechi de un an, care a fost exportat, numărul „electricelor“ din judeţ a rămas constant. Odată epuizată lista detaliilor ieşite din comun, continuăm cu ceea ce presupuneam dar încă nu aveam date actualizate. Anume că, în condiţiile în care se scot din circulaţie foarte puţine maşini în raport cu cele nou înmatriculate, cu greu se poate vorbi despre o „înnoire a parcului auto“. Aceasta, mai ales când ponderea o au cele „nou înmatriculate în România“ şi nu cele aflate efectiv la prima lor înmatriculare.

În luna mai au fost radiate 188 de autoturisme (1 electric, 65 motorină, 122 benzină), dar au fost înmatriculate 517 (1 GNC, 7 electrice, 17 benzină + GPL, 17 hibride, 138 benzină şi 337 motorină). Dintre acestea 456 au fost cele din categoria celor uzate, în timp ce noi au fost doar 61. Când vine vorba de o maşină nou achiziţionată, motoarele pe motorină nu se află printre cele mai căutate, deoarece au fost doar 8, din totalul celor 337. De altfel, din cele 2.211 autoturisme înmatriculate în primele cinci luni ale anului în Caraş-Severin, 1.459 (66%) au propulsoare pe motorină, 593 (27%) pe benzină, diferenţa revenind celorlalte tipuri de motorizări, între care cele 19 electrice reprezintă doar 1%.

În ceea ce priveşte categoria motocicletelor, din totalul celor 69 (din care 26 ATV) înmatriculate de la începutul acestui an, 38 au fost noi, la prima înmatriculare. În cazul motorizării acestora, statistica e simplă şi monotonă comparativ cu cea a autoturismelor, întrucât toate au propulsoare cu benzină.

JCS-Walter Fleck

FOTO cu caracter ilustrativ