Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Primarul Ioan Popa a ridicat un semnal de alarmă vizavi de distrugerile care se întâmplă în oraş după ce municipalitatea nu mai are niciun control asupra Poliţiei Locale care să patruleze în zonele cu incidente sau care să ia măsuri împotriva celor care distrug bunurile urbei! 

Subiectul celor certaţi cu legea a fost pus pe tapet de primarul Reşiţei, în cadrul unei conferinţe de presă în care edilul s-a arătat extrem de revoltat vizavi de ceea ce se întâmplă în ultimele luni. „Noi suntem foarte preocupaţi de ceea ce se întâmplă în ultimele trei luni din punct de vedere al disciplinei sau al bunei convieţuiri în Reşiţa, sublinia primarul Ioan Popa. Suntem într-o suferinţă cruntă! De la începutul pandemiei, Poliţia Locală Reşiţa a trecut în subordinea Ministerului de Interne. Nu o mai avem în responsabilitate şi nu mai putem acţiona prin intermediul Poliţiei Locale. Iată că se apropie de patru luni deja. Şi avem probleme deosebite, de exemplu, duminică seară s-a vandalizat o poartă de la o intrare într-unul din cele patru terenuri de joacă de baschet sau multifuncţionale, pe care le-am realizat în oraş. A fost o chestiune filmată de nişte cetăţeni cărora le mulţumesc pe această cale. Şi am transmis Poliţiei Municipiului filmarea ca să putem să-i identificăm pe cei care au făcut actele astea. În Parcul Siderurgistului s-a întâmplat“.

Şeful administrativului reşiţean spune că autoritatea locală nu mai are pârghiile necesare pentru a interveni, putându-se rezuma doar la transmiterea de sesizări către cei de la municipiu: „Faptul că Poliţia Locală este la dispoziţia Ministerului de Interne şi noi nu mai putem acţiona prin intermediul lor cu patrule şi aşa mai departe este extrem de complicat şi ne pune probleme deosebite, pe partea de gunoaie, pe partea de vandalism şi pe multe altele. Sper ca această stare să înceteze cât mai repede şi să-i avem din nou în subordine! Ei se ocupă acum de zonele carantinate, de oamenii care trebuie să stea în izolare la domiciliu. Au obligaţia să meargă zilnic să verifice dacă sunt acolo sau nu sunt“.

Primarul Reşiţei a ţinut să amintească faptul că şi-a dorit dezvoltarea structurii de ordine publică a municipalităţii, că a dorit reîmprospătarea personalului şi atragerea de tineri pregătiţi să facă faţă provocărilor cotidianului: „În total, avem 65 de oameni în Poliţie, din care teren fac vreo 50 şi, din păcate, pe durata pandemiei nu putem nici să angajăm! Aveam pregătit un concurs ca să angajăm oameni tineri, pentru că unii poliţişti locali n-au trecut probele fizice şi ar trebui să ne părăsească. Dar nu putem să aducem alţii în locul lor pentru că, la fel, din cauza pandemiei, sunt interzise angajările de personal în această perioadă“.

Chiar dacă nu mai are sprijinul Poliţiei Locale din subordine, primarul Reşiţei a dorit să facă un apel la reşiţeni, care să dea o mână de ajutor autorităţilor în situaţiile în care apar probleme: „Prin intermediul dvs solicit sprijinul populaţiei, atunci când identifică lucruri, să le pozeze, să le filmeze ca să putem să le avem la îndemână. Duminică s-a intrat cu o maşină în câteva guri de la preluarea de gunoi selectiv, din staţii subterane. Deci se întâmplă lucruri care deja ne pun probleme serioase şi nu putem să intervenim. Suntem legaţi la mâini şi la picioare“.

JCS-Antoniu Mocanu