PETRILOVA, ORAVIȚA – Salvatorii orăvițeni au intervenit, duminică, în stingerea a două incendii, primul la coșul unei case din Petrilova,…
REȘIȚA – Așa cum vă spuneam zilele trecute, prima garnitură din cele 13 care se achiziționează din Turcia a luat drumul Reșiței, unde a ajuns în această dimineață, cu un transport agabaritic. În culori galben-negru, tramvaiul cu numărul 1 a fost garat în viitorul depou, decizie cu care cei de la PORR, care realizează infrastructura de rulare, au fost de acord!
CARANSEBEȘ – Trupa lui Bica, lider în Liga a IV-a Caraș-Severin, a susținut sâmbătă primul amical al iernii pe terenul lui CSC Peciu Nou, antrenată de Sorin Gheju, care ocupă locul 2 în Liga a IV-a Timiș!
REŞIŢA – Instituţia Prefectului – Judeţul Caraş-Severin a organizat la Palatul Administrativ şedinţa lunară a Colegiului Prefectural Administrativ. A fost rândul Inspectoratului de Poliţie, al Comisariatului pentru Protecţia Consumatorului şi al Direcţiei Judeţene pentru Tineret şi Sport să-şi prezinte bilanţul.
CARAŞ-SEVERIN – Judecătoria Caransebeş a dispus control judiciar pentru un individ care înşela oamenii prin postarea de anunțuri privind vânzarea…
MĂRU – Pe Todi, cel care dă numele morii, îl cheamă de fapt Todor Simendron, are exact 79 de ani şi 8 luni, s-a născut chiar la Măru şi e încă un bărbat verde, poate şi fiindcă 36 de ani a fost pădurar. Ne povesteşte că înainte a mai avut o moară, care între timp s-a ruinat, iar pe aceasta a cumpărat-o imediat după 1990, chiar dacă ea e veche de peste 200 de ani, de pe vremea Imperiului Austro-Ungar.
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Deși apar „conflicte”, primarul Reșiței nu pune în pericol proiectul din cauza altor lucrări. Întrucât lucrările la tramvai merg în paralel cu cele la rețeaua de apă și canal, inevitabil apar suprapuneri ale celor două proiecte!
REŞIŢA – Zilele trecute, aleşii locali reşiţeni s-au întrunit în prima şedinţă de îndată din acest an. Pe ordinea de zi s-au aflat trei proiecte de hotărâre, unul dintre acestea fiind cel referitor la încheierea protocolului de colaborare între administraţia locală, Direcţia Silvică Caraş-Severin şi Asociaţia Bike Attack în vederea amenajării traseului educativ „Poiana Caraimanului“!
CARAȘ-SEVERIN – Este de părere deputatul liberal cărășean Jaro Marșalic, care subliniază că investițiile au devenit o componentă mai importantă decât consumul, atât la alcătuirea bugetului de stat, cât și în creșterea economiei. Fapt pentru care România își merită locul în organizațiile statelor cu economii avansate!
CARAȘ-SEVERIN – În plin sezon al sporturilor de iarnă, nu există weekend în care să nu vedem pe Facebook lamentările turiştilor care în loc de o zi de schi, se trezesc în mijlocul unei aventuri de genul… unde ne parcăm maşina pe munte?
REŞIŢA – Iubitorii teatrului se vor bucura, după mulţi ani, de o piesă clasică de Cehov, iar după mai multe luni de restricţii, de o premieră în sala de spectacole!
SLATINA NERA – Toată lumea vrea ca aşezământul cultural să îmbrace iar straie noi, pentru sărbătorile satului, dar fizic nimeni nu face nimic!
BĂILE HERCULANE – Via Ferrata Herculane este un proiect despre un traseu montan dotat pe întreaga lungime cu structuri metalice care permit persoanelor mai puțin experimentate în domeniul alpinismului să parcurgă în siguranță trasee asemănătoare celor de alpinism. Astfel de trasee sunt la mare căutare în străinatate, iar în ultimii ani au început să se dezvolte și în România!
MUNTELE MIC – În perioada 9-11 martie, Campionatul Național al monitorilor de schi din România va avea loc în stațiunea cărășeană Muntele Mic!
REȘIȚA – Secția de volei, coordonată de prof. Daniel Jitaru, a reușit să obțină la Campionatul Național de volei pe zăpadă, pentru seniori, medaliile de aur, atât la feminin căt și la masculin, competiție ce s-a desfășurat în perioada 4-7 februarie în stațiunea Azuga de pe Valea Prahovei!
REŞIŢA – Un conducător auto în vârstă de 34 de ani, care şi-a parcat autoturismul pe trotuar, pe strada Petru Maior din Reşiţa, în zona de acţiune a indicatorului rutier – Oprire interzisă – şi ocupând tot spaţiul pietonal, nelăsând loc pentru trecători, a fost amendat de poliţiştii rutieri din municipiu!
REŞIŢA – Evident, aşa cum mulţi s-ar aştepta, iubirea cu împuşcături nu se putea întâmpla decât pe Aleea Albăstrelelor. Astăzi, de acolo a fost dat un apel la 112, apelanta fiind chiar victima, o reşiţeancă de 46 de ani, care s-a plâns poliţiştilor de la Municipiu că ar fi fost ameninţată şi împuşcată, la ea acasă, cu un pistol cu bile, de către iubirea vieţii, concubinul de doar 27 de ani!
CARANSEBEȘ – Azi s-a judecat la instanța cărășeană cererea de suspendare a hotărârii Consiliului Local Caransebeș prin care viceprimarul Bebe Pasere a fost demis din funcție, la sfârșitul lunii ianuarie!
CARAȘ-SEVERIN – Şcolile şi-au redeschis luni porţile, odată cu începerea cursurilor fiind reluat şi programul „Laptele şi cornul“. Potrivit datelor transmise de Inspectoratul Şcolar Judeţean Caraş-Severin, numărul total de preşcolari şi elevi beneficiari ai acestui program este de 24.298!





