Dunca pune biciul amenzilor pe cei care zădărnicesc turismul - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – În plin sezon al sporturilor de iarnă, nu există weekend în care să nu vedem pe Facebook lamentările turiştilor care în loc de o zi de schi, se trezesc în mijlocul unei aventuri  de genul… unde ne parcăm maşina pe munte?

Şi n-o spun doar dezamăgiţii care încearcă să ia cu asalt pârtiile de schi, ci o spune chiar şi şeful judeţului, Romeo Dunca.  Şi omul chiar ştie ce vorbeşte. Noroaie, maşini  înghesuite într-o parcare care în mod normal ar trebui să funcţioneze pe 10.000 mp, dar care se întinde pe aproape 3 ha de noroaie pentru maximizarea profitului. Cam acesta e tabloul de  care au parte  cei care urcă în week-end-uri pe Muntele Mic. Pe Semenic, cam acelaşi haos. Maşini parcate de o parte şi de alta a drumului, haos, înjurături şi tamponări. Încet-încet, „staţiunile“ de schi  din Banatul de munte aduc cu cele de pe Valea Prahovei… la trafic şi  nervi, că în rest mai avem de recuperat. Amenajarea unei parcări  moderne şi a unei gondole pe Muntele Mic devine deja o poveste  prăfuită cu iz de va fi odată… poate niciodată.

Amenzi  usturătoare pentru autorități

Dunca promite că autorităţile care vor încălca regulile urbanistice şi de mediu, vor primi  amenzi usturătoare: „Muntele Mic este o locație prea importantă pentru turismul acestui județ. Ea nu poate fi abandonată doar de teama că răuvoitorii afirmă permanent existența unui interes personal al subsemnatului. Dezvoltarea haotică, veșnicele scandaluri și mizeria întreținută de vechea și noua administrație trebuie să înceteze imediat. Operatorul parcării existente întinde cele 1,5 ha din contract după cum binevoiește, astfel încât sumele încasate să fie cât mai mari, fără a ține cont de nimic. (…) Aici se pot observa cu ușurință cel puțin 3 ha de mlaștină atractivă pentru turiștii nevinovați, aventurați până pe platoul montan. Intenția Consiliului Județean este de a iniția un studiu de fezabilitate pentru modernizarea accesului în stațiune și asfaltarea inclusiv a acestei parcări. Din păcate, realizarea unui acces civilizat cu gondolă din Borlova este blocată de procesele pe rol și, până la clarificarea situației, avertizez administrația comunei Turnu Ruieni că este pasibilă de amenzi mari pentru distrugerea a 3 ha de pășune alpină aflată în Sit Natura 2000. Sper ca până la 1 Octombrie 2021 amenajarea acesteia conform acordului de mediu existent să fie realizată ad litteram. Altfel vor curge amenzi usturătoare“.

Mare grijă la ce va urma, deoarece atât mediul înconjurător, cât și turiștii veniți pe munte merită o atenție mai mare!… Cu alte cuvinte, că va pune biciul pe ei. Există, aşadar,  speranța că Băile Herculane, Anina,  Oravița, Muntele Mic, Poiana Mărului sau Semenicul să arate din punct de vedere urbanistic aşa cum trebuie în următorii ani. „Fie că înțeleg ce trebuie făcut, fie că îi vom determina prin amenzile consistente pe care le vor primi daca vor continua cu aceste practici dăunătoare pentru turiști și pentru mediu.“, transmite Dunca.

Pe Semenic, dezvoltarea domeniului schiabil,  gondola, parcări, etc. par destul de aproape de realitate. În  acte cel puţin. UAT Reşiţa a devenit recent beneficiar de proiect şi va putea, astfel,  să demareze efectiv întreaga operaţiune. Mai trebuie identificate unele surse de finanţare, dar se pare că Nelu Popa, susţinătorul fervent al acestui proiect, este pe calea cea bună.  Spunem se pare, pentru că în România am ajuns la stadiul de „până  nu văd, nu  cred“. Mai rău ca Toma necredinciosul…

Ca o paranteză, nu demult, sârbii, care nu-s în UE, numai ce au  inaugurat „Gondola de aur din Zlatibor“, care se întinde pe aproape 9 kilometri şi face legătura între centrul Zlatibor și centrul de schi Tornik, prin lacul Ribničko, transportând 1.200 de pasageri în fiecare oră, cu o călătorie de 25 de minute. Proiectul este considerat „perla coroanei” turismului sârbesc, iar investiţia a fost de peste 13 milioane de euro. Fără primari care să se opună, fără procese răsunătoare şi mai ales fără… tărăgănări. Au tăcut şi au făcut.

De unde au avut bani? Cum de au reuşit asta într-o ţară pe care noi o considerăm pe nedrept mai slabă economic decât a noastră? Nu știu. Dar practic, pe mine  nici nu mă interesează asta, nu eu trebuie să rezolv astfel de probleme. Însă conducătorii noştri poate ar trebui să-şi ia nişte carnete de notiţe şi să facă o vizită pe la vecinii sârbi. Nu de alta, dar poate aflăm şi noi cum se realizează marile investiţii în turism fără circul pur românesc la care asistăm de atâta amar de vreme. Şi să nu uităm că de la sârbi mereu am avut câte ceva de învăţat!

JCS-Nina Curița