REȘIȚA – CSM Reșița s-a impus duminică, 30 ianuarie, cu scorul de 4-0, în primul amical al iernii, cel cu…
CARANSEBEȘ – Chiar și fără defilarea militarilor, pentru că a rămas doar o umbra din ceea ce era odată armata din Caransebeș, câteva sute de localnici n-au ținut cont de vremea când cu soare, când cu ploaie, și au venit în fața Catedralei Episcopale la manifestările dedicate Zilei Naționale!
CARAŞ-SEVERIN – Ne referim la gradul judeţean de absorbţie al banilor de la Uniunea Europeană accesaţi prin PNDR!
REȘIȚA – Oamenii nu știu niciodată ce să facă cu încrederea pe care le-o acorzi, dar mereu vor găsi o cale să îți folosească slăbiciunile. De aceea, eu niciodată nu am fost pregătită să dau nas cu stropii de noroi ce sar din bălțile Facebook-ului, ale rețelelor de socializare, în general. Îmi ajung stropii de noroi din viața reală. Parcă știu mai bine să îi gestionez!
REȘIȚA – CSM Reșița a disputat sâmbătă, 6 februarie, un amical împotriva formației FC Universitatea Craiova 1948, joc încheiat cu…
CARANSEBEȘ – Două petreceri organizate pe raza municipiului i-au avut ca „invitați“, nepoftiți, ce-i drept, pe polițiștii caransebeșeni, în noaptea de sâmbătă spre duminică, chefurile lăsându-se cu amenzi pentru 17 petrecăreți!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
POJEJENA – Cel supranumit „Prințul Clisurii“, Omer Radovancovici, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, în urma deciziei Tribunalului Caraș-Severin. Soția acestuia, primărița de la Pojejena, Mira Radovancovici, este cercetată sub control judiciar, iar paznicul cabanei lui Omer, unde a fost sechestrată și exploatată sexual minora de 14 ani, a fost și el arestat!
CARAŞ-SEVERIN – Luna decembrie 2023 se anunţă a fi una frământată pentru angajaţii instituţiilor statului din judeţ şi din ţară. Motivul îl reprezintă (im)previzibila aplicare a Legii 296 „privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung“!
BOCȘA – O firmă din Bocșa vrea să deschidă o fabrică de profil cu o linie de producție de 13 unități. Conform primarului Mirel Patriciu Pascu, certificatul de urbanism a fost deja emis, în prezent fiind în lucru documentația necesară obținerii autorizației de construire. În opinia sa, această etapă ar putea fi încheiată iarna aceasta, urmând ca, la primăvară, să înceapă construirea viitoarei fabrici!
REȘIȚA – Alina Stancovici răspunde întrebărilor șefului CJ, Romeo Dunca și primarului Reșiței, Ioan Popa!
REȘIȚA – Municipalitatea reșițeană e gata să pună pe roate proiectul legat de vechiul funicular de calcar, aflat la 30 de metri deasupra Centrului Civic, de promenada ce va traversa orașul și de cele opt poduri pietonale!
MOLDOVA NOUĂ – Primăria a scos la licitație, pe SICAP, achiziționarea de dotări medicale și materiale de protecție, necesare pentru dotarea secției de Anestezie și Terapie Intensivă a Spitalului Orășenesc Moldova Nouă!
REȘIȚA – Dată de lipsa controlului mișcării personalului și de licitații costisitoare pentru medicamente!
CARANSEBEȘ – O spune primarul Felix Borcean, nemulțumit că cele mai multe din terenurile de sport ale Caransebeșului, dar și Sala Polivalentă, au fost lăsate în paragină de proprietarii privați!
CARAȘ-SEVERIN – 56 de percheziții domiciliare sunt făcute în această dimineață în mai multe județe din țară, printre care și Caraș-Severin, într-un dosar care vizează eliberarea unor certificate false de vaccinare!
REȘIȚA – Instalația de oxigen de la Spitalul Județean, adevărată bombă cu ceas dezamorsată fără ca nimeni să știe nimic!
REȘIȚA – Cupa Unirii la futsal, care a reunit la start 16 echipe, a avut loc zilele trecute în Sala Polivalentă din Reșița. La finalul competiției s-a impus Voinţa Lupac, pe locul secund s-a aflat Muncitorul Reșița, iar pe trei a fost Progresul Ezeriș, care a învins în finala mică CSȘ Reșița!
CARAŞ-SEVERIN – Hidroelectrica vrea să plătească peste 2,6 milioane de lei până în 2024 pentru a se asigura că barajele cărășene pe care le administrează sunt păzite!
CARAȘ-SEVERIN – Această afirmație aparține deputatului Marius Damian, care a pledat pentru implementarea măsurilor de protecție socială a românilor!
