Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – CSM Reșița a disputat primele două meciuri oficiale din 2021 în Liga Zimbrilor. Reșițenii au fost învinși ambele jocuri, 19-28 cu CSM Focșani și 22-34 cu CSM București și rămân pe locul 14 în clasament!

„Am venit la Sfântu Gheorghe să jucăm cu inima. Sperăm să creștem de la meci la meci și sper să ajungem unde ne dorim. Vrem să ne salvăm de la retrogradare și dacă vom reuși acest lucru consider că am obținut maximul posibil. Ne dorim foarte mult acest lucru”, a spus jucătorul Florin Dospinescu, cel care este și secundul lui Radu Bote.

După aceste două meciuri, handbalistul reșițean Alexandru Vulpe și-a anunțat retragerea din acest sport, chiar dacă este încă tânăr: „A fost foarte greu pentru noi, având în vedere că nici nu am făcut antrenamente în ultima perioadă din cauza problemelor pe care le-am avut. Aceasta este situația și pentru băieți vor fi meciuri extrem de grele de acum înainte. Acesta a fost ultimul meci al meu, le urez multă baftă băieților și sper să se salveze de la retrogradare. M-am săturat de toată această situație din handbalul românesc și mă voi retrage”.

CSM Reșița ocupă locul 14, penultimul din Liga Zimbrilor și este la 6 puncte de CSM Bacău. Pe ultima poziție este CS Magnum Botoșani, cu 1 singur punct acumulat.

Etapa a XVIII-a a Ligii Zimbrilor este programată pe data de 26 februarie, când CSM Reșița va juca cu AHC Dobrogea Sud, în Sala Rapid, la București.

JCS-Ștefan Moraru