Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Primarul Reșiței cere schimbarea unor membri din Consiliul de Administrație (CA) al spitalului județean, unii, chiar colegi de partid cu Popa!

Vizați sunt „chiulangii” de la ultima ședință a CA, atunci când a fost analizată situaţia spitalului, considerată ca fiind gravă de către președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca. „Sunt oameni care trebuiau să fie la ședința respectivă, dar n-au fost și nici nu și-au anunțat înlocuitori. Nu cred că acest consiliu de administrație trebuie să fie o sinecură de unde unii să mai ia niște bani. Vorbim despre viața a peste 250.000 de oameni. Cine are disponibilitate să se implice într-o ședință pe lună bine, cine nu să ne lase”, și-a arătat indignarea Ioan Popa. Motiv pentru care i-a cerut lui Dunca schimbarea din funcții a „absenților nemotivați”.

Popa e de părere că dr. Paul Purea, în ultima ședință a CA, pe care îl conduce, ar fi putut fi mai vehement dacă el sau membri ai consiliului ar fi văzut stația de oxigen făcută de firma de la Severin. Dunca însă l-a înțeles, ținând cont că evaluarea managerului se face pentru anul trecut începând cu 1 martie, însă, din aprilie, se va termina și răbdarea șefului CJ. „Misterul” lui Dunca constă în poziția arătată de dr. Caius Diaconescu, deopotrivă consilier județean și membru în CA. În opinia lui Dunca, Diaconescu ar fi trebuit să știe despre lucrarea în cauză atunci când în ședința respectivă a fost adus în discuție şi managementul Alinei Stancovici. „Dl. Diaconescu să ne explice de ce nu a știut de această situație sau, dacă a știut, de ce n-a considerat că managementul este defectuos”, a încheiat Dunca.

Cât despre „absenții” pârâți de Popa, Dunca răspunde scurt: „Vom analiza. Așa ar trebui să facem, să-i schimbăm”.

JCS-Ionel Ivașcu