CARAŞ-SEVERIN – Proba scrisă la Limba și literatura română din cadrul Evaluării Naționale din acest an a început cu mari…
CARAȘ-SEVERIN – Spune senatorul social-democrat Ion Mocioalcă, vestea bună transmisă de acesta fiind că Ministerul Agriculturii a elaborat deja actul normativ pentru a dubla cu bani de la bugetul de stat orice ajutor acordat de Comisie în legătură cu exporturile din Ucraina!
CARAȘ-SEVERIN – Senatorul spune că a evitat până acum să dea vestea, pentru că n-a vrut să fie acuzat că-și face campanie. Dar acum, văzând atâtea știri negative despre actualul județean, a vrut să transmită cărășenilor și vești bune!
CARAȘ-SEVERIN – Începând din această săptămână, tinerii și-au început activitatea în cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin, fiind repartizați pe…
CARANSEBEȘ – Asta pentru că decizia prin care fusese numit în funcția de manager al Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș a ajuns pe masa instanței, contestată de Instituția Prefectului Caraș-Severin, situație în care dispoziția primarului este suspendată de drept!
REŞIŢA – Undeva la 10-15 dintre familiile numeroase care locuiesc în blocul ce va fi demolat se vor muta doar…
CARAŞ-SEVERIN – Asta ne-a spus senatorul Eugen Teodorovici, după ce şi-a anunţat candidatura la şefia PSD, viitorul posibil preşedinte al social-democraţilor spunându-ne că este convins că se va înţelege foarte bine „cu preşedintele Silviu Hurduzeu şi echipa condusă de dânsul, iar deciziile privind organizaţia cărăşeană le va lua doar domnul preşedinte“!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – … să acceptăm sume care nu sunt corecte!“, spune șeful județului, referindu-se la cotizația pe care consideră că cei de la ADI Intercom Deșeuri „au băgat-o cu forcepsul pe gât“ autorității județene!
CARANSEBEȘ – Asta au decis consilierii locali caransebeșeni, chiar dacă nu toți au fost de acord la nivel declarativ cu proiectul privind finanțările nerambursabile pe Legea 350!
CARAŞ-SEVERIN – Voluntarii de la Acasă în Banat s-au mobilizat pentru al patrulea an la rând şi vor ajunge în prag de sărbători pascale cu ajutoare la circa 100 de familii nevoiaşe din Caraş-Severin şi Timiş!
REŞIŢA – Fosta grădiniţă din zona Triaj va fi tranformată în spaţiu de locuit pentru anumite familii aflate în risc social!
CARANSEBEŞ – Recent, s-a desfășurat premierea elevilor ce studiază în clasele a IX-a, a X-a și a XI-a la Seminarul Teologic „Episcop Ioan Popasu“ din Caransebeș. Evenimentul s-a desfășurat în sala de festivități „Mitropolit Nicolae Corneanu“ a Centrului Eparhial, în prezența Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a profesorilor de la Seminar și a părinților seminariștilor!
REȘIȚA – Ziua naţională de comemorare a victimelor deportării în timpul regimului comunist a prilejuit, la Reşiţa, în palatul administrativ judeţean, o expoziţie documentară şi un eveniment comemorativ, urmate, în Parcul Cărăşana, de o slujbă religioasă şi depunerea de coroane de flori!
CARAȘ-SEVERIN – Preşedintele PSD Marcel Ciolacu, prim-vicepreşedintele Sorin Grindeanu, secretarul general al PSD, Paul Stănescu, senatorul Ion Mocioalcă şi deputatul Silviu Hurduzeu au organizat împreună, la Reşiţa, o conferinţă de susţinere a candidaturii lui Mirel Pascu pentru funcţia de primar al oraşului Bocşa!
CARAȘ-Severin – Înainte de vizita de mâine a liderului PNL, Ludovic Orban, în județ, și în perspectiva Congresului PNL, senatorul și președintele PNL Caraș-Severin, Marcel Vela, a rememorat cum au decurs lucrurile acum patru ani, când a sprijinit un alt candidat decât Orban!
REŞIŢA – Şeful administrativului reşiţean spune că a purtat tratative cu Romsilva, existând deja un document foarte bine argumentat şi justificat care urmează să fie semnat la nivelul Ministerului Apelor şi Pădurilor, pentru ca în jurul Reşiţei „să fie păduri în care lumea se va putea duce pentru recreere, pentru poteci, plimbări, biciclete şi aşa mai departe“!
SLATINA-TIMIŞ – Un centru social de zi pentru persoane vârstnice se construiește, la standarde ridicate, în comună!
CARAŞ-SEVERIN – O acţiune derulată în sistem integrat, timp de trei ore, de poliţişti din Caraş, Timiş, Mehedinţi şi Hunedoara, pe principalele drumuri din judeţ, a reuşit să strângă o impresionantă sumă în amenzi!
MUNTELE MIC – Pentru că vara și-a intrat deja-n drepturi, ieșirile cu bicicleta pe potecile de munte sunt ideale pentru a mai scăpa din monotonia de zi cu zi. Și nu oriunde, ci pe traseele pregătite de cei de la weRide-Muntele Mic, care de câteva zile vă așteaptă să petreceți clipe de neuitat în mijlocul naturii!
CARAŞ-SEVERIN – La Direcţia de Drumuri Judeţene Caraș-Severin au început să intre pe procedura de licitaţie primele lucrări inițiate de noua conducere. Iar anunţul este făcut chiar de preşedintele Consiliului Judeţean, Romeo Dunca, care dezvăluie şi elementele de noutate ce apar la aceste licitaţii!
