ORAVIŢA – Aşa cum şi-au propus încă din 2021, autorităţile locale din Oraviţa se află într-un nou stadiu pentru renovarea…
CARAȘ-SEVERIN – Este declarația optimistă a senatorului Marcel Vela, care invită la unitate națională, după decizia ca ALDE să fuzioneze prin absorbție cu PNL!
CARAȘ-SEVERIN – Deputatul social-democrat Silviu Hurduzeu ne-a vorbit despre o inițiativă a PSD, menită să protejeze minorii, care va acorda țigărilor electronice același tratament ca și celor clasice!
REȘIȚA – Oamenii nu știu niciodată ce să facă cu încrederea pe care le-o acorzi, dar mereu vor găsi o cale să îți folosească slăbiciunile. De aceea, eu niciodată nu am fost pregătită să dau nas cu stropii de noroi ce sar din bălțile Facebook-ului, ale rețelelor de socializare, în general. Îmi ajung stropii de noroi din viața reală. Parcă știu mai bine să îi gestionez!
REȘIȚA – CSM Reșița a disputat sâmbătă, 6 februarie, un amical împotriva formației FC Universitatea Craiova 1948, joc încheiat cu…
CARANSEBEȘ – Două petreceri organizate pe raza municipiului i-au avut ca „invitați“, nepoftiți, ce-i drept, pe polițiștii caransebeșeni, în noaptea de sâmbătă spre duminică, chefurile lăsându-se cu amenzi pentru 17 petrecăreți!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAŞ-SEVERIN – Pentru a 18-a oară consecutiv, Crucea monument de pe Muntele Mic a devenit loc de popas duhovnicesc la sărbătoarea „Înălțării Sfintei Cruci”!
CARAŞ-SEVERIN – Potrivit ministrului Grindeanu, viteza de elaborare a Studiului de Fezabilitate necesar construcţiei nu va depăşi 22 de luni!
REŞIŢA – Mariana Brebenariu, profesor pentru învăţământul primar la Şcoala Gimnazială „Marius Şandru“, este Profesorul Digital al Anului. Premiul i-a fost acordat în cadrul proiectului-pilot „Viitorul Digital“!
REŞIŢA – Reputatul medic a criticat în termeni duri comportamentul unora dintre actualii aleși județeni, criticând în special „dulăii cu cefele groase“ din forul decizional!
CARAȘ-SEVERIN – Mai mulți cărășeni sunt suspectați că ar fi efectuat, fără drept, operațiuni cu articole pirotehnice, în perioada 28 – 29 decembrie 2021!
CARAȘ-SEVERIN – ACS Banat Girls a fost premiat miercuri, 29 decembrie, în cadrul Galei Fotbalului Cărășean, ediția 2021, pentru că este singurul club din Banatul Montan care activează în Liga 1!
REȘIȚA – Pentru Asociația Speologică „Exploratorii” (ASE) din Reșița, anul 2021 a însemnat celebrarea a 60 de ani de activitate neîntreruptă. Președintele ASE, Bogdan Bădescu (al treilea din stânga), vorbește pentru cititorii noștri despre activitatea asociației și pasiunea necesară muncii de speolog!
CARAŞ-SEVERIN – Ultima şedinţă a Consiliului Judeţean din acest an a fost din nou una cu scântei, de data asta din cauza spitalului judeţean. Concluzia este că deşi administraţia judeţeană a dat peste 11,2 milioane de lei unităţii sanitare, se adevereşte încă o dată că drumul spre iad mereu este pavat cu bune intenţii!
CARAȘ-SEVERIN – Afirmaţia aparţine preşedintelui Consiliului Judeţean, cel care a susţinut ideea ca operatorul de apă să facă bani din servicii de deszăpezire!
REȘIȚA – … de unde să plece trenurile pe care hidrogenul să le propulseze tocmai până la Timișoara. Fraza de mai sus ar putea stârni râsul, însă primarul Ioan Popa vorbește cât se poate de serios despre viitoarea rută de mare viteză!
MOLDOVA NOUĂ – Aceasta este valoarea unui proiect prin care sunt vizate înființarea unui Centru Multicultural și realizarea mai multor investiții la nivelul orașului!
CARANSEBEȘ – Majorarea tarifelor, sau mai pompos planul anual de evoluție a tarifelor, la apă și canalizare, a trecut și de Consiliul Local Caransebeș, ultima „redută” în obținerea finanțării de către AquaCaraș pentru proiectul de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în 13 localități din județ, printre care și municipiul de pe Timiș și Sebeș!
CARANSEBEȘ – Mai exact, pentru cele de pe strada Teiușului, care face legătura cu zona de agrement a Caransebeșului!
