CARAŞ-SEVERIN – La nivelul APIA Caraş -Severin a fost autorizat la plată, în cadrul Campaniei de plăți în avans pentru…
BANAT – Deși ziua Banatului este considerată data de 21 iulie, dată la care în 1718 s-a semnat pacea de la Pojarevăț, aniversarea a fost marcată în avans sâmbătă, 15 iulie, la sediul Casei de Presă și Editură „Libertatea” (CPEL) din Panciova, Serbia!
REȘIȚA – Unul dintre vehiculele pe șine, aflat pe Bd. Republicii, a fost „pictat” cu grafitti. S-a întâmplat în decursul nopții de duminică spre luni, în intervalul orar 03:00-03:40!
CARAŞ-SEVERIN – Locuitorii din Anina, Armeniş, Ciudanoviţa, Moldova Nouă, Oţelu Roşu şi Reşiţa beneficiază de reducerea vârstei de pensionare cu doi ani. Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea care prevede extinderea categoriilor de persoane ce beneficiază de reducerea cu doi ani a vârstei standard de pensionare pentru că au locuit cel puţin 30 de ani în zone cu poluare remanentă, fiind introduse încă 27 de localităţi!
BOZOVICI – Asta pentru că frânează începerea lucrărilor pentru locurile de parcare din zona cascadei Bigăr, prin tergiversarea acordării avizului!
CARAŞ-SEVERIN – Din numărul total al voturilor exprimate de cărăşeni pentru Senatul României, lista condusă de ministrul Marcel Vela este câştigătoare, PNL obţinând 25822 de voturi, un scor de 33,67 la sută. PSD a obţinut la Senat 25.226 de voturi, adică 32.90 la sută!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – În această dimineață a sosit din Turcia al patrulea vehicul pe șine produs de Durmazlar. După cum se poate observa, acesta este de culoare verde cu negru, spre deosebire de cele sosite anterior și care, de ceva vreme, sunt supuse testelor de circulație. În următoarele luni sunt așteptate să sosească celelalte nouă tramvaie!
REȘIȚA – Deși ediția a treia a fost făcută un pic în pripă, primarul Ioan Popa e convins că, cu aportul partenerilor de la MC Trust Reșița West (MCTRW), va ieși un eveniment frumos. A dezvăluit asta într-un live realizat de radioul public reșițean și susținut din Poiana Golului alături de Cosmin Modrigan, de la MCTRW!
CARAŞ-SEVERIN – De curând, angajaţii de la Registrul Auto Român, filiala Caraş-Severin, au avut parte de o surpriză deosebit de plăcută. Un cărăşean în vârstă de 81 de ani s-a prezentat la sediul acestei instituţii în vederea obţinerii unei noi cărţi de identitate pentru motoreta sa, marca Simson SR2, fabricată în 1959 şi aflată în stare bună de funcţionare!
ROMÂNIA – Deputatul PSD devine președintele interimar al Camerei Deputaților, ca urmare a unui vot în Biroul Permanent al Camerei!
CARANSEBEŞ – Deși, odată cu noua organigramă, se credea că se va lăsa liniștea peste Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș (SMUC), cel mai probabil instanța va fi cea care va decide în acest caz!
REŞIŢA – De ceva vreme, reşiţenii au putut vedea în diverse locuri din oraş că în peisaj au apărut mai multe noi staţii de reîncărcare pentru vehiculele electrice!
REȘIȚA – Stationarul 2 al Spitalului Județean de Urgență din Reșița (clădirea din proximitatea hotelului Rogge) prinde contur în actiunea de renovare!
CARAŞ-SEVERIN – De pe Clisura Dunării şi până la Băile Herculane, construirea şi renovarea clădirilor se va face altfel, pentru o dezvoltare civilizată a judeţului!
CARAȘ-SEVERIN – Poliţiştii și jandarmii cărășeni au avut un weekend plin la capitolul prevenirii răspândirii și infectării cu virusul SARS-CoV-2!
CARAȘ-SEVERIN – ACS Banat Girls a câștigat duminică, 31 octombrie, cu scorul de 4-0, confruntarea cu CSȘ Târgoviște, în etapa a VII-a a Ligii I, la fotbal feminin!
REȘIȚA – A VII-a ediție a concursului „AlerGând la Pădure” a avut loc în Reșița, pe 31 octombrie, iar tematica generală a fost mediul, cu accent pe reciclare. Probele de concurs au fost de 5, 10 și 21 de km (semimaraton)!
ANINA – Iar Primăria Anina aşteaptă ca bulgarii să îşi achite datoriile, conform protocolului încheiat, dacă mai vor să poată exploata şi livra cărbune!
CARANSEBEŞ – Asta vor să afle consilierii locali caransebeșeni, administratorul operatorului de salubritate, Mihai Minea, fiind interpelat pe această temă în cadrul ultimei ședințe!
