REŞIŢA – A fost tema conferinţei susţinute vineri la Centrul UBB de către prof. univ. Mircea Miclea. În plină grevă a profesorilor, Reşiţa a primit vizita a doi foşti miniştri ai Educaţiei în cadrul unui eveniment moderat de Daniel Funeriu!
REŞIŢA – Primăria municipiului a lansat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) achiziţia unui număr de şapte autoturisme noi, pur electrice, care urmează a înlocui actualele rable aflate în exploatarea unor instituţii subordonate, printre care şi Poliţia Locală!
CARAŞ-SEVERIN – După ora 23 se poate ieși din casă doar cu declarație pe propria răspundere, școlile trec în regim online, magazinele se închid mai devreme, iar masca sanitară devine obligatorie peste tot în România, în spațiile deschise!
CARAŞ-SEVERIN – Mai mult, preşedintele PSD, spunea în cadrul conferinţei de presă susţinută vineri, la Reşiţa, că „judeţul Caraş-Severin are…
REȘIȚA – CSM Reșița a avut până acum, în acest sezon, meciuri foarte slabe pe teren propriu. În patru partide s-a ales numai cu un punct, iar primarul Ioan Popa a ieșit în față cu o declarație controversată!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Este de părere deputatul Silviu Hurduzeu, care spune că PSD a fost mereu alături de dascăli, lucru dovedit prin faptul că, de fiecare dată când a fost la guvernare, veniturile acestora au crescut!
REȘIȚA – CSM Reșița va juca miercuri, 24 mai, de la ora 18, cu ACSO Filiași, meci contând pentru primul baraj de promovare în Liga 2! Returul va fi sâmbătă, 27 mai, de la ora 17:30, în Valea Domanului. În cealaltă „dublă” se vor întâlni Șoimii Lipova și CSM Deva!
REȘIȚA – Pe lângă grupele de 2013, 2014, 2015 și 2016 de la CSM Reșița, au participat și echipe de juniori de la Fortuna Arad , UTA Arad şi Viitorul Arad!
REȘIȚA – CSM Reșița va întâlni sâmbătă, 25 septembrie, de la ora 17:00, pe stadionul „Mircea Chivu”, ACS Viitorul Pandurii Târgu Jiu II, în etapa a V-a a Ligii 3, Seria a VII-a!
VALEA ALMĂJULUI – Un tânăr de 26 de ani din Suceava, venit pe meleaguri cărăşene pentru a munci, şi-a găsit sfârşitul în această dimineaţă. Tânărul conducea un TAF şi, în apropiere de localitatea Breazova din Valea Almăjului, în locul numit Valea Ţerovei, s-a răsturnat, TAF-ul rostogolindu-se într-o prăpastie!
REŞIŢA – Profesorii SuperTeach Reşiţa au ajuns la concluzia că „Gândirea critică ar trebui inclusă în fiecare materie predată în școli, cât mai devreme. Dar mai întâi, ar trebui însușită de către profesori“!
REȘIȚA – Patru sportivi reșițeni vor participa la Campionatul Mondial de lupte pe plajă, care se desfășoară în localitatea Constanța, în perioada 23-26 septembrie!
REŞIŢA – Asta pentru că, din cauza problemelor puse de pandemie, s-a mai adăugat o întârziere de cinci luni. Declaraţia îi aparţine primarului Reşiţei, Ioan Popa, care a explicat de ce este nevoie de mai multă fermitate din partea celor ADR Vest, pentru ca termenele să poată fi prelungite peste formula n+3, considerând că PNRR ar trebui să compenseze căderile financiare din proiecte!
CARAȘ-SEVERIN – Dacă plecați cu trenul de la Caransebeș spre București, trebuie să știți că de la Herculane până la Severin veți circula cu autobuzul! Asta pentru că în gara Orșova, Sucursala Regională CF Timișoara execută până în 24 septembrie lucrări la linia ferată, pentru ridicarea restricțiilor de viteză!
REŞIŢA – Recent au fost jurizate lucrările trimise, în perioada următoare cea mai bună piesă urmând să fie montată pe scena teatrului reşiţean!
REȘIȚA – Perechea reșițeană Marius-Tiberiu Pădurean & Adelina Stanciu a obținut locul I la Finala Junior I Latin – WDSF DSE Children Grand Prix Brno – Czech Republic, la dans sportiv! Competiția din Cehia a reunit la start 34 de perechi din toată Europa!
ADVERTORIAL. Pacheţelul pentru şcoală sau grădiniţă poate fi o adevărată provocare. În special pentru că trebuie să fie sănătos, proaspăt, hrănitor, diversificat. Iar cea mai bună soluţie este sandviciul!
REȘIȚA – ACS Mundo Reșița a obținut prima victorie din istoria clubului în Liga a IV-a, marți, 21 septembrie, scor 2-1, cu AS Banatul Ocna de Fier. Pentru Ocna de Fier a deschis scorul Roșu în minutul 47, Mitu a egalat pentru Mundo în minutul 73, iar golul victoriei a fost înscris de Cîrlugea în minutul 84!





