CARANSEBEȘ – O garsonieră din cartierul Pipirig a fost cuprinsă de flăcări, luni, în jurul prânzului. La fața locului au…
CARAȘ-SEVERIN – Unii vor să arate, la volan, că sunt de-a dreptul invincibili. Unii au fost prinși fără permis, alții băuți sau amețiți de canabis, ori chiar loviți de tren…
CARAȘ-SEVERIN – Weekendul trecut a prilejuit 60 de misiuni și intervenții la situații de urgență, derulate de salvatorii cărășeni: 23 au fost de acordare de prim ajutor calificat și de asistență de persoane, urmate ca pondere de cele derulate în urma fenomenelor meteorologice periculoase!
REȘIȚA – Tatian Diaconu, CEO CEETRUS România: „Mare parte dintre răspunsuri vor veni tot de la noi pentru că fiecare deţine o fărâmă de adevăr, o fărâmă de expertiză. Doar împreună, la un moment dat, vom putea să decidem cum va arăta Reşiţa cu adevărat în 2030 sau în 2050“!
CARANSEBEȘ – Cel puțin așa s-a întâmplat în 2019, conform cifrei de afaceri a TMD Friction, pe care au calculat-o…
REŞIŢA – Municipalitatea reşiţeană doreşte să-şi crească şansele atragerii de noi investitori, care să creeze locuri de muncă. Iar pentru asta, la propunerea primarului, consilierii locali şi-au dat girul pentru înfiinţarea unui SRL în acest sens, pe modelul Oradea!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Este concluzia trasă de posibilitatea deschiderii unei clinici OncoHelp, pe laterala Staționarului II al spitalului de la Reșița, care ar oferi o șansă în plus pacienților din județ, în prezent nevoiți să meargă la Timișoara pentru câte o perfuzie!
MOLDOVA NOUĂ – Fiind perioadă de prohibiție, cei doi, în vârstă de 40 și 61 de ani, sunt acum cercetați pentru braconaj piscicol!
REȘIȚA – Copiii din Reșița vor avea două noi baze sportive moderne la dispoziție, după ce Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Națională de Investiții, împreună cu Primăria Reșița, vor finaliza investițiile de la Stadionul „Arsenal“ – bază de Tip 1 și la Liceul „Traian Vuia“ – bază de Tip 2!
CARAŞ-SEVERIN – Contractul pentru repararea şi întreţinerea tronsonului de drum dintre Ciclova Română şi Potoc a fost semnat în 20 octombrie 2021, firma câştigătoare fiind tot MaxAgro, cea care asfaltează tronsonul Secășeni-Grădinari!
REȘIȚA – CSM Reșița vrea a noua victorie consecutivă în campionat și va întâlni sâmbătă, 23 octombrie, de la ora 15:00, acasă, echipa CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu, în etapa a IX-a a Ligii 3, Seria a VII-a!
CARAȘ-SEVERIN – Derby-ul cărășean dintre ACS Progresul Ezeriș și AFC Voința Lupac va avea loc sâmbătă, 23 octombrie, de la ora 15:00, la Caransebeș!
REŞIŢA – Oare se întâmplă minunea? Potrivit spuselor primarului Reşiţei, un investitor ar aduce sute de locuri de muncă pe 4,5 hectare în parcul de pe Valea Ţerovei!
ORAVIŢA – Un cititor din Oraviţa ne-a sesizat, în numele a 17 familii care locuiesc într-un bloc de pe strada Mihai Eminescu, că au fost debranşaţi de la apă!
CARAȘ-SEVERIN – Peste 700 de mii de lei pentru reparații și întreținere pe tronsonul respectiv pune la bătaie CFR SA, licitațiile fiind urcate recent în Sistemul Electronic de Achiziții Publice!
CARAŞ-SEVERIN – Preşedintele Consiliului Judeţean spunea, în conferinţa de bilanţ a unui an de mandat, că ideea de renovare a sanatoriului Marila îi aparţine!
CARAŞ-SEVERIN – Recent, un nou semnal de alarmă a fost tras de cei de la „Stop defrişărilor!“, cu privire la accesul motorizat ilegal în Situl Natura 2000 din Munţii Ţarcu!
REȘIȚA – Partida dintre CSM Reșița și CSU Politehnica Timișoara va avea loc vineri, 22 octombrie, de la ora 18:30, în Sala Polivalentă din Reșița!
REȘIȚA – Nocturna instalată pe terenul sintetic de la CSM Reșița este benefică în principal pentru Centrul de copii și juniori, fapt recunoscut și de antrenorul Călin Cheregi!





