REȘIȚA – Handbaliștii rosso-neri au vrut să dea un exemplu! Drept urmare, miercuri, 15 iunie, aceștia, în frunte cu coordonatorul…
REȘIȚA – Memorialul „Radu Bote” la handbal, ediția I, a reunit la Sala Polivalentă patru echipe din Banat, două de la CSM Reșița și câte una de la SCM Politehnica Timișoara și CSȘ Lugoj!
CARANSEBEȘ – În prezența premierului Marcel Ciolacu și a ministrului Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, la Caransebeș s-a semnat vineri contractul pentru lotul 1 Caransebeș-Lugoj, în valoare de 1,34 miliarde de lei fără TVA, finanțare PNRR. Este ultimul din cele patru contracte pentru modernizarea liniei de cale ferată Caransebeș-Timișoara-Arad, contractul de vineri fiind semnat de Ion Simu-Alexandru, directorul general CFR, și de Gabriel Stanciu, din partea Asocierii Railworks (Alstom Transport și Arcada Company)!
REŞIŢA – Festivalul e pregătit, însă e sub semnul întrebării dacă se va ţine fizic sau online, asta în funcţie de evoluţia epidemiologică din România, dar şi din ţările invitate!
REȘIȚA – În turul al IV-lea al Cupei României, iubitorii fotbalului vor putea vedea la lucru două formații de tradiție!…
CARAŞ-SEVERIN – Luni, 6 septembrie, a avut loc depunerea ofertelor pentru procedura de atribuire a contractului Elaborare Studiu de Fezabilitate pentru „Drum de mare viteză Craiova – Drobeta Turnu Severin – Lugoj”. Până la termenul limită au depus oferte cinci agenţi economici, dintre care patru reprezintă asocieri între diverse firme de renume!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARANSEBEȘ – Sunt vizate trotuarele de pe 9 străzi (Calea Severinului, Romanilor, Traian Doda, Cetății, Potocului, Gării, Traian, Căpitan Iancu Temeș și Poiana). Pentru acestea, Primăria Caransebeș a obținut o finanțare de 11,3 milioane de lei cu TVA prin Programul „Anghel Saligny”!
ORAVIȚA – Este vorba despre 15.528 de bucăți articole pirotehnice de divertisment, din categoriile F2 și F3, care prezintă risc mediu sau mic și sunt destinate utilizării în exterior, în spații deschise vaste. Artificiile și petardele au fost ridicate de polițiștii cărășeni de la un bărbat de 46 de ani din Oravița, care le-ar fi deținut fără drept!
CARAȘ-SEVERIN – Nu mai puțin de 26 de percheziții domiciliare și tot atâtea mandate de aducere au fost puse în scenă astăzi, vizat fiind un grup infracțional organizat , specializat în infracțiuni informatice și evaziune fiscală!
REȘIȚA – Chiar dacă Politehnica Timișoara nu a reușit să se mențină în Liga 2, antrenorul reșițean Lucian Dobre a considerat că această experiență a fost cea mai interesantă din cariera lui de antrenor!
CARAȘ-SEVERIN – Pe lista proiectelor strategice pentru accelerarea tranziției verzi în țara noastră figurează și etapele II și III vizând „Trecerea la tensiunea de 400 kV a axului Porțile de Fier – Reșița – Timișoara – Săcălaz – Arad“!
REŞIŢA – Triplă aniversare a Reşiţei a fost marcată printr-un concert desfăşurat sub bagheta maestrului Sabin Păutza!
SEMENIC – La început de vacanță, copiii din cadrul Centrului Moniom au ales să petreacă, preț de câteva ore, alături de jandarmii din cadrul Postului Montan Văliug, împreună mergând în drumeție până la Lacul Vulturilor, din masivul Semenic!
BUCHIN – Un incendiu produs în această dimineață la vestiarele Massiv Forest Buchin a fost raportat la 112. La fața locului au intervenit pompierii Detașamentului Caransebeș!
REŞIŢA – Locomotivele cetăţii de foc, omagiate printr-o expoziţie dedicată jubileului „Reşiţa 150”!
REȘIȚA – În opinia antrenorului Cristian Chitucea, primul sezon al echipei ACS Mundo Reșița în Liga a IV-a fost un succes, iar cei mai mari juniori ai clubului au avut un progres vizibil de-a lungul anului!
CARANSEBEȘ – E vorba de fântâna arteziană din centrul muncipiului, acolo unde Direcția de Cultură a stopat anul trecut lucrările Primăriei, care ar fi fost făcute fără autorizație și nici nu îndeplineau criteriul estetic pentru o fântână aflată într-o zonă cu clădiri monument istoric!
REȘIȚA – Este parcă regretul unui antrenor care a încercat să schimbe ceva în Valea Domanului și i s-au pus „bețe în roate”. Acum, la cinci ani de la abandonarea proiectului cu tineri al lui Dobre, CSM Reșița reia această strategie, bineînțeles după ce s-au cheltuit sume mari din bani publici pentru a se ajunge, din nou, în același punct!
REȘIȚA – Ceea ce vedem în această imagine este o roată de tren produsă de combinatul reșițean în anii ‘70-’80. A fost amplasată în fața Bibliotecii Germane „Alexander Tietz” pentru marca astfel cei 150 de ani care au trecut de la fabricarea la Reșița a primei locomotive cu abur!
