Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – E vorba de fântâna arteziană din centrul muncipiului, acolo unde Direcția de Cultură a stopat anul trecut lucrările Primăriei, care ar fi fost făcute fără autorizație și nici nu îndeplineau criteriul estetic pentru o fântână aflată într-o zonă cu clădiri monument istoric!

După ce la începutul lunii mai, Direcția de Cultură a transmis municipalității cam cum ar trebui să arate „fântâna lui Oprea” la finalul lucrărilor, despre care Caon a scris AICI, primăria și-a făcut temele și a primit aviz favorabil pentru a intra în legalitate cu lucrările. Bineînțeles, cu respectarea întru totul a recomandărilor celor de la Direcția de Cultură.

„Comisia județeană de Cultură a acordat aviz favorabil pentru reabilitarea fântânii, acum așteptăm documentul să ajungă la Primăria Caransebeș, după care vom depune documentația pentru emiterea autorizației de construcție și vom solicita de la o firmă specializată un deviz de lucrări pentru materialele impuse. Față de acum un an, proiectul este puțin diferit, fântâna va fi placată cu două tipuri material (piatră naturală și ardezie), va avea un sistem de jeturi de apă și va fi împrejmuită cu gazon”, a declarat administratorul public al Primăriei Caransebeș, Florin Bogdea.

În două cuvinte, cei de la Cultură vor decență și rafinament de la fântână. Rămâne de văzut dacă firma care va executa lucrările va fi în stare să și ofere așa ceva…

JCS-R.M.