CARAȘ-SEVERIN – Cele mai multe dintre ele au vizat acordarea de prim ajutor calificat și supravegherea secțiilor ATI, fiind înregistrate…
CARAŞ-SEVERIN – Din numărătoarea paralelă a PSD şi PNL avem primele localităţi în care se ştiu numele primarilor!
NAIDĂȘ – Trei proiecte depuse de Primăria Naidăș țintesc obiective importante din satul Lescovița. Conform primarului Marius Pohanka, valoarea cumulată a acestora se ridică la 8 milioane de lei. Proiectele vizează reabilitarea căminului cultural, a școlii vechi și a dispensarului!
REȘIȚA – Este o certitudine: interpretul american de muzică gospel, care a câștigat de două ori Premiul Grammy pentru cel…
CARAŞ-SEVERIN – Poliţiştii timişoreni de la Transporturi au descins la domiciliile a doi bărbați și o femeie, bănuiți că au făcut aproximativ 1000 de certificate COVID false. Femeia este medic în Reşiţa, unul dintre bărbați asistent, iar celălalt intermediar. Ei acţionau la centrele de vaccinare din Anina şi Bocşa!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Proiectul Campusului Dual Integrat Banatul Montan Reșița, un demers unic în regiune și în țară!
CARANSEBEȘ – Cel mai mare parc din Caransebeș a fost „preluat” sâmbătă de cei mici, care au avut de toate pentru a se simți de minune de Ziua Copilului!
CARAȘ-SEVERIN – Priveşte în jur: copilăria trece pe lângă tine şi nu se mai întoarce. Nu te grăbi să devii adult și să vezi ce înseamnă viața cu adevărat!
CARAȘ-SEVERIN – E concluzia șefului județului, vizavi de suma de nici 600.000 de lei pe care o are la dispoziție pentru a o distribui către cele 77 de primării din Caraș-Severin!
CARAȘ-SEVERIN – Potrivit hidrologilor de la Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor, e avertizare de COD GALBEN, valabilă de sâmbătă dimineață până luni la prânz, perioadă în care se pot produce inundații pe mai multe cursuri de apă din zona de vest!
CARANSEBEȘ – După unitatea IGAV și Punctul Aeromedical SMURD, pe aeroportul din Caransebeș va funcționa și un punct de lucru al Salvamont Caraș-Severin!
REȘIȚA – AquaCaraș e dispusă să remedieze problema, însă nu poate acoperi refacerile ulterioare. Scriem asta referitor la cele semnalate de dna Maria Pârvu, domiciliată în Piața Republicii, nr. 41, care ne-a vorbit despre pierderile de apă cu care se confruntă. Problemă despre care am scris deja, atunci când am sesizat conducerea AquaCaraș, directorul Gheorghe Filipescu promițând că o echipă a societății se va deplasa la fața locului!
CARAȘ-SEVERIN – Deputatul liberal cărășean Dumitru Rujan se numără printre inițiatorii unui proiect legislativ care a fost adoptat, miercuri, 7 decembrie, și în Camera Deputaților, cameră decizională!
CARANSEBEȘ – Dorian Armaș a câștigat titlul de campion mondial la categoria Men’s Games Classic Master, de la Campionatul Mondial de Fitness Challenge Masculin, de la Teheran!
ROMÂNIA – Extinderea Spațiului Schengen nu va avea loc pentru România și Bulgaria. La ședința Consiliul Justiție și Afaceri Interne (JAI) de joi, susținută la Bruxelles, Austria și Olanda au fost împotriva intrării României și Bulgariei în spațiul Schengen, deși Bucureștiul avea sprijinul Olandei. Olandezii nu au acceptat însă intrarea Bulgariei și cele două țări au fost analizate la pachet!
REȘIȚA – Printre ele, stâlpi de susținere în intersecțiile mari și iluminat axial în zona Triaj. Scriem asta după ce trecătorii prin zona Govândari au observat noi stâlpi de iluminat amplasați atât pe trotuar, cât și în apropierea vechilor stâlpi aflați pe spațiul verde de pe mijlocul bulevardului!
ORAVIȚA – Administrația spitalului apreciază investițiile susținute de autoritatea locală pentru a oferi un plus de confort pacienților și pentru a susține o unitate modernă!
CARAȘ-SEVERIN – Controalele legate de articolele pirotehnice, derulate de polițiștii cărășeni, au înregistrat din nou rezultate la mijlocul acestei săptămâni, când au fost ridicate 85 de kilograme de articole pirotehnice deținute fără drept! Au fost întocmite 3 dosare penale pentru nerespectarea regimului materiilor explozive și operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept!


