Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – În era digitalizării, licitația pentru închirierea unor active feroviare păstrează una dintre cele mai cunoscute cerințe ale birocrației românești. Ne referim la dosarul cu șină, obligatoriu și în 2026, „cu opis” pe deasupra, în care trebuie depusă documentația prevăzută în caietul de sarcini pentru participarea la licitația organizată în 10 noiembrie de Sucursala Regională de Căi Ferate Timișoara!

Din cele 13 locații oferite spre închiriere în vederea desfășurării de activități comerciale, de servicii, producție, publicitate etc., două se află chiar în incinta Stației CFR Reșița Nord, iar alte două, de-o parte și de alta a căii ferate, în apropierea gării din Ezeriș.

În cazul acestora din urmă, este vorba despre două grădini, cu suprafețe de 364 mp și 1.403 mp, pentru care tariful minim de pornire a licitației publice deschise cu strigare a fost stabilit la 0,30 lei, respectiv 0,29 lei/mp/lună, fără TVA. În vecinătatea pasarelei de la Gara Reșița Nord sunt oferite spre închiriere două amplasamente de câte 20 mp, alăturate, destinate unui chioșc comercial și unei terase (foto). Tariful minim de pornire a licitației este de 83,00 lei/mp/lună pentru chioșc și de 37,00 lei/mp/lună pentru terasă, fără TVA.

Cât despre condițiile de participare la licitația publică deschisă cu strigare, acestea presupun achiziționarea caietului de sarcini (100 lei + TVA), achitarea taxei de participare reprezentând 10% din valoarea chiriei calculată la nivelul tarifului minim de pornire a licitației (dar nu mai puțin de 100 lei + TVA) și achitarea garanției de asigurare pentru participarea la licitație, calculată la nivelul triplului tarifului minim de pornire a licitației + TVA pentru locația respectivă. În cazul neadjudecării licitației, se returnează participanților doar această garanție de asigurare, spre deosebire de taxa de participare, cea pentru caietul de sarcini și, probabil… dosarul cu șină.

JCS-Walter Fleck

Adaugă comentariu