Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – La sfârşitul săptămânii trecute a debutat campania „Dar din Dar“, ediţia de iarnă. Voluntarii de la Acasă în Banat au împărţit pachete cu alimente în patru localităţi din judeţ!

Echipa de la Acasă în Banat a făcut primele deplasări în Caraş-Severin, în cadrul Campaniei „Dar din Dar“. În prima zi de campanie, voluntarii au împărţit 35 de pachete cu alimente, dulciuri şi produse de igienă pentru familiile nevoiaşe din Oraviţa, Brădişorul de Jos, Agadici şi Ciclova. Cei de la Acasă în Banat au rămas impresionaţi de poveştile de viaţă ale celor pe care i-au întâlnit: persoane cu handicap, familii cu mulţi copii şi bătrâni singuri. Campania umanitară va continua şi în zilele următoare, voluntarii propunându-şi să ajungă cu ajutoare în total la 100 de familii până la Crăciun.

„Dimineața devreme ne-am întâlnit la sediul nostru din Timișoara și am pornit la drum, cu mașinile încărcate cu daruri pentru câteva familii din Oravița și localitățile înconjurătoare. Pentru astăzi am reușit să pregătim 35 de pachete pline cu de toate: ulei, făină, zahăr, orez, paste, conserve, dulciuri, fructe, produse de igienă. Am întâlnit situații dintre cele mai diferite: familii cu mulți copii și cu copii cu handicap, persoane imobilizate la pat, oameni singuri, persoane fără niciun venit, pensionari aflați în dificultate și multe altele. Poveștile lor ne-au impresionat, iar zâmbetele copiilor ne-au încărcat de energie! Așa că vom continua în săptămânile viitoare să ne organizăm în același fel. Continuăm campania noastră și sperăm ca până la Crăciun să ajungem în total la cel puțin 100 de familii“, au precizat reprezentanţii asociaţiei.

JCS-Nicoleta Moraru