REȘIȚA – CSM Reșița s-a impus sâmbătă, 19 martie, cu scorul de 3-0, în partida împotriva formației CS Gilortul Târgu…
REȘIȚA – Cele patru mici suflete au fost abandonate în fața unui cabinet veterinar din Reșița, de către un pensionar de 66 de ani din Timișoara, care locuia fără forme legale în Caraș-Severin!
CARANSEBEȘ – Polițiștii vorbesc despre un bărbat de 32 de ani din Caransebeș care a fost arestat preventiv, luni, 4 septembrie, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin. Măsura a fost dispusă de Tribunalul Caraș-Severin, bărbatul fiind anterior sub control judiciar, într-o altă cauză!
REŞIŢA – După ce la începutul lunii aprilie, în Cimitirul 7 de pe strada Mureşeni, comisia de inventariere a identificat 17 locuri de veci părăsite, care au intrat mai apoi în proprietatea privată a municipalităţii şi, ulterior, au fost valorificate, a fost rândul altor două cimitire să fie verificate de către angajaţii primăriei!
Potrivit UEFA.com, turneul de fotbal EURO 2020, ce are loc între 11 iunie- 11 iulie, este găzduit de 12 orașe…
CARANSEBEŞ – Timp de trei zile, centrul municipiului se transformă într-un loc de întâlnire pentru gurmanzi!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAŞ-SEVERIN – Adoptate deja în comisiile Parlamentului European, ele vor putea aduce beneficii şi locuitorilor judeţului nostru!
REȘIȚA – Recent, la filiala Caraş-Severin a Registrului Auto Român s-a prezentat un colecţionar de maşini clasice, cu un mic Fiat 850, maşină care a încântat prin farmecul său!
REȘIȚA – Flavius Stoican a precizat cauzele care au făcut ca CSM Reșița să nu câștige meciul cu Progresul Spartac, o echipă care a câștigat primul punct în Valea Domanului, iar jucătorii încă nu se cunosc între ei, după spusele antrenorului Erimia!
CARANSEBEŞ – Potrivit Poliției județului, miercuri, 16 martie, bărbatul de 44 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Caransebeș, fiind cercetat pentru încălcarea ordinului de protecție, pentru violență în familie și amenințare!
REȘIȚA – Liderul Cartel Alfa Caraș-Severin, Marian Apostol, le adresează guvernanților două propuneri pentru salvarea combinatului. Soluții pe care liderul sindical le consideră mai simple decât ar părea și pe care guvernanții le pot pune în practică fără să încalce obiectivele stabilite prin măsurile restrictive adoptate de UE!
REȘIȚA – Procedurile pentru Școala Pittner, Blocul Fetelor și modernizarea iluminatului public au fost puse în cui, primele două fiind anulate, iar cea de-a treia pusă în suspensie de o contestație!
TOPLEȚ – La Topleț, apa și canalizarea așteaptă să fie terminată strategia județului. De nouă ani…
MOLDOVA NOUĂ – Sunt cuvintele cu care Corneliu Martin, președintele Asociației „Dunărea” (AD), descrie evenimentul de sâmbătă, 19 martie. De la ora 11:00, la centrul de afaceri din oraș, asociația pe care o conduce aniversează 14 ani de existență!
CARAŞ-SEVERIN – Afirmaţia aparţine senatorului Ion Mocioalcă. Acesta consideră că „România nu-și mai poate permite să abandoneze amenajări hidrotehnice în care s-au investit sute de milioane de euro, bani publici, în actualul context, când deficitul de energie a aruncat prețurile-n aer.“
MĂURENI – Ediția 2022 a competiției Kinders Cup Măureni la fotbal juvenil va avea loc duminică, 20 martie, pe terenul sintetic din comuna cărășeană! Turneul se adresează copiilor născuți în anul 2012, iar evenimentul va fi organizat de clubul Mundo Reșița!
OȚELU ROȘU – Campionatul Național FRFK este cea mai importantă competiție din acest an la care a participat clubul Complex Gym Oțelu Roșu. Concursul s-a desfășurat la București, în perioada 12-13 martie!
REȘIȚA – 170 de milioane de euro vor fi investiți pentru ca rețelele de apă și canal să acopere județul 100%!
CARAŞ-SEVERIN – Deputatul cărăşean, Silviu Hurduzeu, este revoltat pe afirmaţiile şefului DSU, Raed Arafat, care ar avea „intenţia de a introduce o platformă pentru cenzura presei“!
