REȘIȚA – CSM Reșița va juca sâmbătă, 2 aprilie, de la ora 17:00, în Valea Domanului, cu CS Pandurii Lignitul…
CARAȘ-SEVERIN – Copiii de la Clubul Sportiv Oțelu Roșu și de la CSM Caransebeș au avut o comportare excelentă la un concurs internațional în Serbia! Trei medalii au reușit să obțină cluburile cărășene, una de aur și două de bronz!
CARAȘ-SEVERIN – Cei doi edili de municipii consideră că festivitățile de deschidere ale fiecărei școli trebuie să rămână evenimente fără nicio conotație politică sau de altă natură decât cea strict școlară, educațională!
REŞIŢA – Consilierii locali au aprobat un nou traseu pentru autobuzele Transport Urban Reşiţa, care vor face curse regulate, dus-întors, vineri, sâmbătă şi duminică, la 9.00, 10.00, 11.00 dimineaţa şi la 17.00, 18.00, 19.00 seara, pentru cei dornici să meargă în staţiunea Secu, chiar din acest weekend!
CARANSEBEȘ – Primarul Felix Borcean spune că ar fi păcat să se înlocuiască gazonul natural al stadionului din Balta Sărată…
CARAŞ-SEVERIN – Licitația pentru cele 16 loturi care cuprind această cantitate o să aibă loc în data de 5 iulie 2021!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
BĂILE HERCULANE – Lucrurile merg în direcţia bună în staţiunea de pe Valea Cernei. Mai multe obiective turistice au fost reabilitate de administraţia locală, printre care şi fântâna lui Hercules din centrul staţiunii!
REȘIȚA – Handbaliștii vor deputa în noul sezon al Diviziei A împotriva echipei CSU Constantin Brâncuși Târgu Jiu, partidă de va avea loc pe 16 septembrie, în Sala Polivalentă din Reșița!
ADVERTORIAL. Scriu cu drag și ardoare despre această echipă minunată! Am avut ocazia să-i cunosc prin intermediul clienților, prin spusele lor, dar și personal.Sunt încântători și profesioniști, dedicați meseriei și mereu amabili!
CARANSEBEȘ – Circulație oprită pe varianta de ocolire a municipiului Caransebeș, în urma unui accident!
REȘIȚA – Conform primarului Ioan Popa, pe 5 aprilie urmează să fie semnat contractul pentru tramvai. „Dacă nu contestă nimeni”, a ținut primarul să precizeze!
REȘIȚA – Nemulțumirea adusă la cunoștința primarului Reșiței, Ioan Popa, de locuitorii străzilor Rândul II și Ceretului vizează starea precară a celor două străzi!
TICVANIU MARE – Denumim astfel demersurile pe care primarul Ciprian Măceșanu intenționează să le întreprindă pentru dezvoltarea comunității pe care o conduce!
OȚELU ROȘU – Zilele trecute s-a desfășurat, la București, Campionatul Național, proba de Submission, organizat de Federatia Română de Kempo. Sportivul cărășean Marcus Lungu a reușit să cucerească medalia de bronz!
CARAȘ-SEVERIN – Și s-ar putea ca Olariu să ajungă mai repede la aeroportul din Timișoara, decât Popa. Cu avionul…
CARAȘ-SEVERIN – Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, în timpul unei vizite la lucrările drumului Craiova-Piteşti, că studiul de fezabilitate pentru drumul expres Craiova-Lugoj va fi scos la licitaţie pe cinci loturi, pentru că, în opinia sa, în momentul în care scoţi la licitaţie 250 de kilometri de drum, pe un singur lot, înseamnă că nu vrei să îl faci!
REŞIŢA – Investiţia CEETRUS din Mociur cuprinde o zonă comercială, mall-ul, şi una de servicii, cu aquaparkul şi hotelul aferent, o parte de office, împreună cu partea de rezidenţial, precum şi o arteră care va uni cele două Reşiţe, oraşul vechi şi Govândariul!
VĂLIUG – Iluminat public cu lămpi pe leduri în stațiune, unul dintre obiectivele Primăriei Văliug!





