Aeroportul Caransebeș, de la câmpul cu oi, la mândria județului - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Și s-ar putea ca Olariu să ajungă mai repede la aeroportul din Timișoara, decât Popa. Cu avionul…

La Caransebeș avem aeroport cu potențial, după spusele administratorului Gabriel Olariu. Iar aleșii județului au fost chemați să decidă într-un moment important din soarta aeroportului, care risca să piardă ultimul tren al finanțării europene.
Aeroportul din Caransebeș se află la o răscruce de drumuri, fiind la un pas de rampa dezvoltării, deschiderii către cursele comerciale de pasageri, cu bani europeni. Iar pentru asta aleșii județului au fost chemați, în 29 martie, în ședință ordinară, să decidă alipirea a două terenuri în aceeași Carte Funciară, pentru ca investiția să se poată face. Redevența, terenurile și seriozitatea investitorului au ajuns un real măr al discordiei, „aripa stângă“ a conducerii județului dovedindu-se a fi împotrivă, cu o singură excepție.

Spiritele tulburi s-au liniștit după ce a luat cuvântul Gabriel Olariu, administratorul SC Aeroportul Caransebeș SA, care le-a mulțumit aleșilor județului pentru faptul că, după aproape trei ani și jumătate de când a cumpărat primele trei acțiuni, a fost chemat în fața CJ, explicând: „În 2018, societatea Aeroportul Caransebeș era un câmp cu 197 de hectare pe care pășteau oile și se făceau activități agricole. Preocuparea dvs, ca și a mea, a fost ca acest obiectiv să devină aeroport, așa cum se numește, să deschidem un aeroport la Caransebeș, să-l autorizăm“.

Aeroportul este în proprietatea Consiliului Județean, a județului Caraș-Severin – administrat de o societate privată – la care el deține aproximativ 75% din acțiuni. „22% din acțiuni au fost cumpărate de o societate de la București, care a cumpărat acțiunile de la lichidatorul judiciar al firmei Argirom, fosta acționară a aeroportului, și 2 și ceva la sută sunt alte două persoane, spune Gabriel Olariu. Ne regăsim astăzi într-un moment foarte important pentru dezvoltarea și viitorul acestui aeroport. Erau fonduri europene pentru a dezvolta acest aeroport și vă rog respectuos – chiar respectuos și cu stimă – domnilor consilieri, să vedeți cât cheltuiesc fiecare din județele care dețin în proprietate un aeroport. Ce și cât cheltuiesc lunar și anual pentru a menține un aeroport“.

Dacă în 2018, Olariu cumpăra doar trei acțiuni, anul următor a cumpărat restul acțiunilor disponibile, principala preocupare fiind investițiile necesare pentru autorizarea aeroportului, „ și în 5 mai 2020, Aeroportul Banat din Caransebeș a devenit din nou aeroport autorizat, care îndeplinește toate condițiile, și a fost inclus în lista aeroporturilor în regim de aerodrom, cum sunt toate aeroporturile din România, care nu au activități comerciale, de transport comercial persoane. Acesta era primul pas pentru ca să putem să pretindem că suntem în stare să facem această activitate. După acest moment am început să dotăm acest aeroport pentru următoarea etapă, cea de a deveni aeroport care să poată să administreze și să asigure securitatea pentru pasageri în curse comerciale“, a explicat administratorul societății, care a descris cum a preluat obiectivul, urmând să facă demersurile pentru a intra în rețeaua principală, unde sunt șase aeroporturi, printre care se numără Otopeni, Băneasa, Mihail Kogălniceanu, Timișoara și Cluj, în lista secundarelor figurând Oradea, Satu Mare etc.

„Putem să ne mândrim că avem aeroport cu potențial la Caransebeș, spune administratorul. Această prezență pe listă pe masterplanul general de transport ne dă posibilitatea să accesăm fonduri până la 100 de milioane de euro, cu TVA inclus. Sigur că în cazul nostru, Aeroportul fiind o societate privată, TVA-ul nu este finanțabil, deci noi ca și societate vom avea misiunea să găsim fondurile așa-numite neeligibile pentru a acoperi această investiție. Am venit la dvs cu respect și considerație pentru a vă cere să ne ajutați în acest demers care este ultimul tren“.

Banii sunt prin Programul Operațional Infrastructură mare, însă pe vechiul ciclu de finanțare, adică 2014-2020, nu pentru 2021-2027, astfel că proiectele se mai pot depune până la sfârșitul acestui an, implementarea urmând să se încheie la finalul anului viitor. Omul nu le-a cerut consilierilor nici bani pentru studiile de fezabilitate, pentru că așa cum spunea ele se execută deja. Nici rugămințile, nici realizările de la Caransebeș – inclusiv cu liceul de aviație care a ajuns la prima promoție și unde nimeni n-a plătit școlarizarea – n-au fost suficiente pentru a-i îndupleca pe toți consilierii județeni prezenți. Iar lipsa de cvorum, nu pentru prima oară, din partea liberalilor, a fost la un pas să readucă aeroportul cărășean la câmpul cu oi.

Ei, bine, la ceasul votului, din partea stângii, consilierul județean care a trădat linia de partid, dar care a votat pentru interesul cărășenilor, a fost Ioan Crina: „Eu când am venit aici consilier județean am jurat că atât cât mă duce capul pe mine, voi vota pentru cetățenii județului Caraș-Severin. Așa este scris acolo în jurământul pe care l-am depus și eu cred că acesta este un proiect care va fi benefic! Nu trebuie să fie neapărat un vot în grup și de turmă, și eu am avut o altă părere. Și 1%, și 0,5% dacă sunt șanse ca acest proiect să se implementeze, e un câștig pentru județul Caraș-Severin. Și de fapt nu aveam nimic de pierdut, fiindcă votul era pentru unirea unor parcele care rămâneau tot ale noastre. Eu cred că am făcut un pas, termenul e destul de scurt și omul, dacă e de bună credință, poate să rezolve problema. Dacă reușește, e foarte important pentru tot județul“.

„Aeroportul funcționează prin interesul și grija operatorului pe care îl avem acolo, a declarat Romeo Dunca, președintele Consiliului Județean. Cu siguranță l-am ajutat, pentru că această hotărâre este în interesul județului. Ar fi fost foarte rău să nu votăm“.

JCS-Antoniu Mocanu