Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, în timpul unei vizite la lucrările drumului Craiova-Piteşti, că studiul de fezabilitate pentru drumul expres Craiova-Lugoj va fi scos la licitaţie pe cinci loturi, pentru că, în opinia sa, în momentul în care scoţi la licitaţie 250 de kilometri de drum, pe un singur lot, înseamnă că nu vrei să îl faci!

„Când am fost ultima dată la Craiova vă spuneam de Craiova-Lugoj, pentru care predecesorul meu a considerat ca doar studiul de fezabilitate să dureze 4 ani, doar SF-ul, fără proiect. Săptămâna trecută, cei de la CNSC ne-au anunţat că procedura trebuie reevaluată şi să o luăm de la capăt. Acum, când scoţi 250 km pe un singur lot (că aşa a fost licitaţia), şi vrei să faci licitaţia, fie că e SF, fie că e proiectare plus execuţie, înseamnă că nu vrei să îl faci. Nu se poate aşa. Am decis să lotizăm acest drum şi anume: Craiova-Filiaşi, Filiaşi-Severin, Severin-Domaşnea, Domaşnea-Caransebeş, Caransebeş-Lugoj. Iar aceste licitaţii vor fi scoase rapid. Durata va fi de 2 ani, astfel încât să ne apucăm serios de un drum necesar”, a spus Grindeanu, într-o vizită pe şantierul Drumului Expres Craiova-Piteşti.

Ministrul Transporturilor a anulat săptămâna trecută licitaţia pentru studiul de fezabilitate al drumului expres Craiova-Lugoj.

JCS-N.C.