Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Candidaturile lui Ionuț Popovici și Silviu Hurduzeu au fost validate de Consiliul Politic Național al PSD! Informația a fost distribuită pe Facebook de deputatul Silviu Hurduzeu, cu precizarea că a fost doar „o formalitate politică, având în vedere susținerea și încrederea de care se bucură, la nivel central“, filiala pe care o conduce!

CARAŞ-SEVERIN – În urma articolului „Județul va fi condus de un prefect PSD și de doi subprefecți liberali”, Departamentul Comunicare al PNL Caraş-Severin a trimis câteva precizări care să lămurească fraza din articol, potrivit căreia „Cam așa s-au înțeles liderii cărășeni ai Alianței PSD-PNL, iar Guvernul în ședință nu a făcut decât să aprobe astăzi noua conducere!”.

Caraş-Severin, Romania







Advertorial

Ştirile judeţului Caraş-Severin

CARAȘ-SEVERIN – Zilnic ne parvin informaţii de tot felul. Unele nu pot fi dezvoltate astfel încât să iasă articole de ziar. Altele sunt amuzante, altele chiar inutile. Încercăm să vă mai plimbăm printre şuşoteli de prin toate domeniile, jocuri de culise de prin politică. Toate au un sâmbure de adevăr, asta să vă fie clar, însă modul în care sunt scrise le duce în zona pamfletului. Că sunt utile sau inutile, vedeţi voi! Noi vi le oferim pentru că le ştim. Şi, credeţi-ne, ştim multe!

REȘIȚA – În perioada 27-30 octombrie s-au desfășurat, la București, Campionatele Balcanice de U15 și U17 la lupte greco-romane, libere și feminine! Reșițeanca Elvira Drăgan a luat argintul la U15, la categoria 42 de kg și a obținut locul I cu echipa. Tehnicianul Florin Dință a participat la această competiție din postura de antrenor de lot național la băieți!

CARANSEBEȘ – Casian Ivan are 15 ani şi este elev în clasa a IX-a la Liceul Tehnologic „Decebal” din Caransebeş, iar sâmbătă, 29 octombrie, după ultima etapă a Campionatului Naţional Intern Român de Enduro Cross, clasa Hobby, desfăşurată la Zărneşti, a reuşit să se claseze pe locul I la General, devenind astfel cel mai tânăr campion național de Enduro Cross din toate timpurile!

REȘIȚA – Institutul Cultural Român i-a decernat zilele trecute Premiul Național „Constantin Brâncuși” 2021 sculptorului Aurel Vlad, pentru lucrarea „David și Goliat” din expoziția „ReMetal”, de la Hala Minda din Reșița. Lucrarea „David și Goliat” are șase metri înălțime și a fost realizată în Reșița, pornind de la macheta construită de artist și continuând tradiția lucrului în metal!

REȘIȚA – Deși sunt muzicieni de marcă, Florian Lungu și Sabin Păutza aduc publicului o carte de glume. Un volum la care Moșu’ Florian Lungu a lucrat foarte mult, delimitându-l în 15 capitole și 30 de subcapitole. Pentru că știe de la Sabin Păutza, copilul mai tânăr cu o lună și trei zile, de care-l leagă o prietenie de 60 de ani, că poporul român e cel mai vesel și cu oamenii cei mai de spirit!