OFICIAL! Ioan Dragomir este noul prefect de Caraș-Severin! - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Astăzi a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de către prefect și cei doi subprefecți!

Noul prefect al județului Caraș-Severin, Ioan Dragomir, și cei doi subprefecți, Cristian Gâfu și Alin Muntean, au depus jurământul în data de 11 februarie 2022, la ora 10.

„Vreau să vă spun că sunt onorat pentru numirea de către Guvernul României în înalta demnitate de prefect al județului Caraș-Severin, după o carieră de peste 40 de ani în administrația publică și finanțele publice. Îmi amintesc că în urmă cu 21 de ani, tot în urma unei asemenea ceremonii, prefectul de atunci al județului spunea că orice ar face persoanele care se află vremelnic în fruntea județului, distanța dintre Reșița și București rămâne tot 500 de kilometri”, a declarat Ioan Dragomir.

Reprezentantul Guvernului pe plan local a subliniat că această afirmație își menține valabilitatea și că este necesar ca persoanele din conducerea județului și parlamentarii cărășeni să încerce să stopeze și să reducă decalajul de dezvoltare dintre capitala țării și județul nostru. „Acest lucru va fi prioritar în eforturile și activitatea noastră, a consiliului județean, a primarilor. Trebuie să profităm la maxim de acest instrument de dezvoltare pe care îl avem acum, Programul Național de Reconstrucție și Reziliență. Vom avea în atenție, în activitatea noastră, a serviciilor publice deconcentrate, problemele și nevoile cetățenilor, locuitorilor județului nostru, rezolvarea acestor probleme conform competențelor și legilor”, a precizat prefectul.

Totodată, acesta a menționat că dorește să reducă birocrația în cadrul serviciilor publice deconcentrate, o atenție sporită urmând a fi acordată și digitalizării serviciilor oferite cărășenilor. „Voi urmări ca măcar în domeniul acesta al digitalizării în primul rând a serviciilor publice, a serviciilor pe care le oferă aceste instituții cetățenilor, să fim printre județele fruntașe”, a mai afirmat prefectul, care a garantat, totodată, că va depune toate eforturile pentru a încerca să rezolve cât mai multe probleme și nevoi ale cărășenilor.

În cadrul acestei ceremonii, fostul prefect, Cristian Gâfu, l-a asigurat pe Ioan Dragomir că îl va sprijini în toată perioada în care vor lucra împreună. „Până acum ne-au despărțit multe lucruri. Ne diferențiază multe lucruri, vârsta, pregătirea, partidele din care venim. Guvernul României din care ambii facem parte acum, coaliția care compune Guvernul României ne obligă moral, uman, legal, să facem tot ceea ce ne stă în putință și cu respectarea legii ca județul Caraș-Severin să existe nu numai fizic și geografic pe harta țării, să avem din nou cu ce ne mândri. Să dea Dumnezeu ca împreună să facem tot ceea ce este mai bine pentru județ!”, a declarat Cristian Gâfu.

De asemenea, Alin Muntean a spus că este onorat să lucreze alături de Ioan Dragomir și Cristian Gâfu. „Sper să fim o echipă unită, să facem lucruri bune pentru cetățenii județului Caraș-Severin, să reușim să implementăm programul de guvernare la nivel județean și să dăm înainte cumva, să mai facem și noi pași înainte”, a precizat cel de-al doilea subprefect.

Cei trei înalți funcționari publici le-au mulțumit și partidelor din care fac parte, PSD și PNL, pentru sprijinul acordat.

JCS–L.A.