Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Acţiunea a avut loc sâmbătă, 29 octombrie, şi a fost făcută în urma controlului efectuat de către ABA Banat, care a dispus mai multe măsuri care urmează a fi executate de către Primăria Anina, în calitate de proprietar și administrator al acumulării Mărghitaș!

Controalele la barajele de tip C şi D din partea de vest a ţării, demarate de ABA Banat, s-au încheiat. Specialiştii au verificat, pe lângă starea tehnică a celor 63 de baraje din regiune, şi toate documentele aferente. Toate cele 42 de baraje administrate de ABA Banat au avize tehnice şi funcţionează în siguranţă, excepţie făcând barajul de la Oraviţa Mică, unde lucrările sunt în curs de desfăşurare. Celelalte baraje, 21 la număr, sunt în administrarea unor instituţii publice şi agenţi economici, iar la patru dintre acestea, echipele de control ale ABA Banat au găsit ceva probleme la actele de reglementare.

În Caraş-Severin, pentru barajul Mărghitaş, Primăria Anina va trebui să reînnoiască autorizaţia de funcţionare în siguranţă. Iar pentru asta este nevoie de o serie de lucrări care încep cu punerea în funcțiune a vanei de golire. După punerea în funcțiune a vanei urmează golirea acumulării pentru o inspecție a părților imersate; executarea de reparații la betoanele contraforților și la zidăria din piatră; mărirea capacității de evacuare prin execuția unei ferestre deversoare la partea superioară a vanei de golire.

Pasul final vizează obținerea Autorizației de funcționare, având în vedere faptul că Autorizația nr. 42/22.12.2015 a expirat. În acest sens, sâmbătă, cu ajutorul scafandrilor a fost verificată vana de golire şi s-a constatat că trebuie schimbată, acţiune ce va avea loc în perioada următoare, după cum a spus fostul primar Gheorghe Românu, actual consilier al viceprimarului. Pentru barajul Dănila, administraţia locală din Ocna de Fier are termen până în al doilea trimestru din 2023 să obţină această autorizaţie.

Barajul Mărghitaş, al acumulării permanente cu acelaşi nume, care aparţine de Primăria Anina, are expirată autorizaţia de funcţionare în siguranţă, urmând să o reînnoiască. S-a dispus urgentarea realizării măsurilor din expertiza tehnică şi reautorizare. Barajul Dănila, acumulare permanentă pe cursul de apă Moraviţa, al cărui deţinător este Primăria Ocna de Fier, nu are autorizaţie de funcţionare în siguranţă, în schimb există măsuri impuse prin expertiza tehnică privind creşterea siguranţei în exploatare a acumulării, cu termen până în trimestrul al II-lea 2023“, au precizat reprezentanţii ABA Banat.

JCS-Nicoleta Moraru