CARANSEBEȘ – Vor fi 3 zile de evenimente în festivalul care „decolează” weekendul viitor de pe Aeroportul Caransebeș, cu mulți…
REȘIȚA – Primul film de lung metraj al regizorului Sabin Dorohoi va avea premiera mondială în cadrul festivalului de la Cottbus, pe 8 noiembrie, la ora locală 19!
CARAȘ-SEVERIN – Asta i-a răspuns șeful județului consilierului Ioan Crina, după ce acesta i-a reproșat că este un „accident politic“!
REŞIŢA – Luni, la Spitalul Județean de Urgență din Reşița a fost dotat blocul operator al Secției de Ortopedie și Traumatologie cu motoare chirurgicale, specifice activității în domeniu, urmând ca în cursul săptămânii sa mai sosească și alte dotări pentru blocul operator!
CARAȘ-SEVERIN – Deși sunt și unii, nu puțini, care spun că de trenul cu hidrogen Reșița – Timișoara este interesat…
REȘIȚA – La finalul săptămânii trecute, gimnaștii reșițeni au participat la Campionatele Naționale Open ale seniorilor, la București!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAŞ-SEVERIN – E primul în judeţ în ceea ce priveşte preţul alimentelor şi al cincilea, între principalele localităţi din ţară. În schimb, la Caransebeș e cea mai scumpă telemea de oaie!
REŞIŢA – Investitorul german din Parcul Industrial a cumpărat terenul pus la dispoziţie de municipalitatea reşiţeană!
CARANSEBEŞ – Banii provin din vânzarea unui teren pentru dezvoltarea investiției TMD, bugetul municipiului fiind rectificat pe plus. Proiectul a ajuns și pe masa consilierilor locali, care au cerut câteva lămuriri despre rectificarea bugetară, lămuriri oferite de directorul economic al municipalității, Marius Preda!
CARAȘ-SEVERIN – Președintele Consiliului Județean își dorește atât de mult ca Spitalul Județean Reșița să nu mai fie o gaură neagră în care se pierd miliarde de lei, încât este dispus să îl aducă la conducerea unității sanitare chiar pe cel care de multe ori l-a criticat public, adică pe managerul spitalului din Orșova, Adrian Cican!
REȘIȚA – „Uau! Trăzneşte a Rostopască!”, zise Erwin Kessler văzând picturile de la Magazinul Universal!
REȘIȚA – Prima ediție a Cupei „Mini-KEBS” la baschet a avut loc sâmbătă, 4 iunie, pe terenul de sport din Parcul Siderurgistului! Dacă la precedentele ediții cupa s-a adresat elevilor de liceu, de această dată organizatorii au decis ca la turneu să participe copii născuți în anul 2012 și mai mici!
REȘIȚA – Competiția de minihandbal s-a desfășurat sâmbătă, 4 iunie, la sala de sport a Colegiului Național „Mircea Eliade” din Reșița! În jur de 120 de copii au umplut sala la ultimul turneu organizat în acest sezon de CSM Reșița. Urmează vacanța pentru micii rosso-neri, iar activitatea va fi reluată din luna august!
CARANSEBEȘ – Chiar dacă s-a stabilit de câțiva ani în Anglia, caransebeșeanca scrie în continuare ceea ce a consacrat-o, adică literatură SF. Și o face bine!
REȘIȚA – CSM Reșița a terminat sâmbătă, 4 iunie, la egalitate, scor 0-0, partida din deplasare cu CSC Dumbrăvița, în turul barajului de promovare pentru Liga 2!
VALEADENI – Un incendiu produs la o casă din satul Valeadeni, comuna Brebu, a fost raportat, aseară, la 112. La fața locului au intervenit pompierii de la Detașamentul Reșița cu două mașini pentru stins incendii și o ambulanță SMURD!
REȘIȚA – Primăria Reșița vinde ce nu-i mai trebuie și ia peste 1,5 milioane de euro pe care-i investește în viitor!
REŞIŢA – Asta îşi doreşte Valeriu Nicolae să devină de fiecare dată când viaţa îl face praf şi trebuie să se ridice. Jurnalist, scriitor şi activist pentru drepturile omului, nu se sfieşte deloc să spună despre el însuşi că e ţigan. Ba chiar se consideră răsfăţat şi nu se simte minoritar. Cartea sa, apărută de puţin timp şi lansată recent în Caransebeşul natal şi la Reşiţa, se intitulează pe cât de simplu, pe atât de sugestiv „Ţigan ţăndări”!
CARAȘ-SEVERIN – Este de părere șeful județului, care spune că o parte din rețeaua de drumuri este foarte proastă. Și a detaliat tronsoanele care vor beneficia de lucrări inclusiv anul viitor, pentru care este nevoie de aproximativ 90 de milioane de lei!





