Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Competiția de minihandbal s-a desfășurat sâmbătă, 4 iunie, la sala de sport a Colegiului Național „Mircea Eliade” din Reșița! În jur de 120 de copii au umplut sala la ultimul turneu organizat în acest sezon de CSM Reșița. Urmează vacanța pentru micii rosso-neri, iar activitatea va fi reluată din luna august!

„N-am reușit să organizăm pe 1 iunie și ne-am gândit să facem acest turneu sâmbătă. Am organizat această competiție pentru copii și au fost prezenți în număr mare, aproximativ 120. Șase echipe au participat, ne-am bucurat de handbal, iar copiii au fost extraordinar de fericiți. Cum am mai spus, de fiecare dată acești micuți ne încarcă cu energie pozitivă și din acest motiv sunt foarte fericit. Au participat echipele CS Inoan Arad (fete și băieți), Giroc Chișoda (fete și băieți), SCM Politehnica Timișoara, CS Leu Giarmata (fete), CSC Millenium Giarmata (fete) și CSM Reșița (fete, băieți și echipa de juniori IV). Nu s-a ținut scorul, deci toată lumea a fost declarată câștigătoare. Ne-am fi dorit ca această competiție să se desfășoare în Sala Polivalentă, dar a fost foarte bine și la sala de sport de la Mircea Eliade, care a fost plină de părinți. Încă o dată, îndemnăm cărășenii să-și aducă copiii la handbal sau la oricare alt sport. Important este ca cei mici să facă mișcare”, a declarat Marius Bahan, coordonatorul secției de handbal de la CSM Reșița.

Profesoara Carmen Dumitru a spus: „Ne-am bucurat de faptul că am reușit să aducem câteva echipe la acest ultim turneu din acest sezon. Am reușit să aducem atât echipe de fete, cât și echipe de băieți și ne-am bucurat că au venit foarte mulți copii la competiție. Ne-ar fi plăcut să organizăm acest turneu pe data de 1 iunie, dar din păcate, nu am reușit. Am considerat că acest turneu este ca un premiu pentru pentru cei mici, cu ocazie Zilei Copilului. M-am bucurat când am văzut părinți entuziasmați în tribună, iar copiii au jucat relaxați. La minihandbal așa trebuie să joace cei mici, având zâmbetul pe buze. Ne propunem să creștem copii, să aducem tineri la antrenamente și ei să se bucure de handbal. Fiecare copil a plecat acasă de la această competiție cu o medalie și cu o diplomă. Pe data de 10 iunie vom intra în vacanță, iar activitatea o să ne-o reluăm în lun august”.

JCS-Ștefan Moraru