CARAȘ-SEVERIN – Spune deputatul liberal cărășean Dumitru Rujan, vorbind despre o măsură încurajatoare pentru dezvoltatorii din sectorul public, din zona…
CARAȘ-SEVERIN – Marele eveniment inaugural este pregătit pentru vineri, de la ora 10. Nu, nu este vorba despre un bac nou, ci despre cea de-a treia lansare la apă a celui vechi!
BOCȘA – Cum ar fi să vă treziți într-o dimineață că vreți să vă luați mașina din parcare, iar aceasta nu e acolo, ci într-un stâlp? Ei, bine, ceva similar s-a întâmplat în urma unui incident produs la Bocșa, în noaptea de 6 spre 7 noiembrie, în dimineața următoare trecătorii fotografiind autoturismul făcut covrig în jurul stâlpului!
OȚELU ROȘU – Fostul concubin, un bărbat de 44 de ani din orașul de pe Valea Bistrei, este autorul, iar acum acesta așteaptă în arest verdictul judecătorilor caransebeșeni!
CARAȘ-SEVERIN – Foarte multe familii au fost îndoliate în ultimele trei zile, fiindcă și în județul nostru bolnavii infectați cu…
CARAŞ-SEVERIN – Potrivit deputatului cărăşean, votul pentru a scuti cetăţenii de copiile inutile cerute de sistemul public a fost dat miercuri. Mai e necesară promulgarea, pentru ca simplificările să intre în vigoare din 1 ianuarie 2022!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Impresionanta cantitate a fost găsită la miezul nopții de 3 spre 4 noiembrie, când autoturismul celor doi n-a oprit la semnalele polițiștilor, avariind alte două mașini parcate pe strada Făgărașului din municipiu!
SEMENIC – Doi bărbați au fost dați dispăruți prin apel la 112, după ce au plecat la cules de bureți și nu au mai ajuns acasă. Efectivele Postului de Jandarmi Montani Văliug au fost alertate în urma unui apel dat primit prin sistemul unic de urgență, în jurul orei 6!
BREBU – Petru Ivan a prins drag de apicultură în 2012, după ce a înființat o plantație de pomi fructiferi. Apoi a investit în stupină cam tot ce-a câștigat muncind ca reprezentant Vânzări în patru județe din vestul țării. A început cu 20 de familii de albine, iar acum are 150. Drumul însă n-a fost precum zborul albinelor, ci mai degrabă asemenea lucrătoarelor care muncesc din greu și trebuie s-o ia de la capăt. Iar mierea mai e și amară uneori!
REȘIȚA – Întârzierea semnării contractelor la București duce la „conflicte” între proiectele mari ale Reșiței!
REŞIŢA – Având în vedere extinderea pe un nou tronson a lucrărilor de modernizare a transportului public electric efectuat cu tramvaiul de către PORR, mai apar câteva restricţii de circulaţie ce intră în vigoare de marţi, 5 iulie 2022!
CARAŞ-SEVERIN – Consiliul Judeţean Caraş-Severin, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Caraş-Severin, Primăria și Consiliul Local Băile Herculane vor organiza în perioada 4-8 iulie 2022 Festivalul Internaţional de Folclor „Hercules“, ediţia 52!
MUNTELE MIC – Reîncărcarea bateriilor printr-un tur cu bicicleta prin natură prinde bine în această vară care se anunță una de-a dreptul toridă. Din fericire, la Muntele Mic îi avem pe cei de la weRIDE, care au pregătit și în acest sezon trasee pentru biciclişti, pe diferite grade de dificultate, care trec prin zone superbe din Munții Țarcu!
CARANSEBEȘ – Lotul național de culturism al României a fost premiat de prim-ministrul Nicolae Ciucă la Palatul Victoria, în urma rezultatelor foarte bune obținute la ultimul concurs major. România a devenit campioană europeană la competiția desfășurată la începutul lunii mai, în Spania!
REȘIȚA – De la 1 iulie, Brantner mărește tarifele astfel că agenții economici și instituțiile publice vor plăti 154 lei/metru cub cu TVA, față de 136 lei/metru cub, în vreme ce populația va plăti 15 lei pe lună de persoană cu TVA, față de 13 lei pe lună!
REȘIȚA – Ideea reșițencei Anca Andrei, venită după vizitarea unei expoziții a artistului Arman!
REȘIȚA – Stația din cartierul reșițean Muncitoresc, scoasă la licitație… din nou. Poate va fi cu noroc!
CARAȘ-SEVERIN – Acolo se va înființa un centru maternal, în vreme ce la Reșița unul similar se va închide!
MOLDOVA NOUĂ – Șeful administrației județene rămâne optimist și la vreo două, trei oferte. Sau măcar una…
