Din 5 iulie, nu se mai circulă între Intim şi Victoria - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Având în vedere extinderea pe un nou tronson a lucrărilor de modernizare a transportului public electric efectuat cu tramvaiul de către PORR, mai apar câteva restricţii de circulaţie ce intră în vigoare de marţi, 5 iulie 2022!

Astfel, între Intim şi Victoria nu se mai circulă pe ambele benzi de circulatie. De asemenea, se restricţionează o bandă pe fiecare sens de mers de la podul Intim la OMV.

Vestea bună este că traseul va fi suplimentat cu microbuze, care vor circula câte 3 pe oră, pe traseul Strada Făgărășului – Bld. Muncii. Pe măsura avansării lucrărilor în etapele următoare se vor extinde sau restrânge restricțiile, urmând a fi comunicate în timp util. Excepție de la restricțiile impuse în aceste zone o fac autovehiculele executantului lucrării și cele cu regim de circulație prioritară când se deplasează în acțiuni de intervenții sau în misiuni care au caracter de urgență, care folosesc semnalele mijloacelor speciale de avertizare, luminoase și sonore.