Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – O nouă licitaţie pentru modernizarea Magistralei CFR Craiova-Caransebeş este în faza de pregătire!

Motivul pentru care niciun constructor nu s-a arătat interesat la licitaţia din primăvară privind contractele de 10 miliarde de lei l-a reprezentat subevaluarea costurilor lucrărilor. Potrivit ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, studiile de fezabilitate au fost făcute înaintea scumpirilor de materiale cauzate de pandemie şi de războiul din Ucraina, CFR Infrastructură nefăcând altceva decât să ducă procedura până la capăt. „Cred că în perioada imediat următoare, o săptămână-două, vor fi reaprobaţi indicatorii în şedinţă de guvern şi va fi relansată licitaţia fără probleme prin Programul Transporturi. Se pierd vreo 2 luni până se reia procedura de reaprobare a indicatorilor tehnico-economici, dar asta nu înseamnă că investiţia e dată la o parte.“, a declarat ministrul.

Cele două luni nu ar trebui considerate pierdute, în ipoteza în care se lucrează cu folos, la un caiet de sarcini realist. În schimb, timpul care a trecut de la 25 septembrie, când a fost anulată licitaţia, la care se adăugă cele şase luni cât a durat procedura nerealistă lansată în cursul lunii martie, e unul cu siguranţă pierdut şi irecuperabil.

Reamintim că proiectul de modernizare a tronsonului feroviar Craiova-Caransebeș vizează, în principal reconstrucția liniei pentru a permite viteza maximă a trenurilor de călători între 120 și 160 km/oră, iar a cea a trenurilor de marfă între 100 și 120 km/oră, patru tuneluri noi, printre care și Tunelul Poarta I, dublarea a aproximativ 50 km de cale ferată sau modernizarea sistemului de tracțiune electrică pe întregul traseu. Proiectul a fost împărțit în Lotul 1 (Craiova – Filiași), Lotul 2 (Filiași – Igiroasa), Lotul 3 (Igiroasa – Drobeta Turnu Severin), Lotul 4 (Drobeta Turnu Severin – Băile Herculane), Lotul 5 (Băile Herculane – Poarta) și Lotul 6 (Poarta – Caransebeș).

JCS-Walter Fleck