Cartea scoasă din sertăraşele cu amintiri - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – De multe ori mergem în memorie, găsim lucruri care ne plac şi adesea devenim spectatorii propriilor amintiri. O spune Romulus Ioan referindu-se la volumul „Limitele unui vers”, la care a trudit opt ani până să-l lanseze. Anii au trecut, însă autorul a rămas fascinat de vacanţele copilăriei petrecute la ţară!

Sigur cu toţii am fost fascinaţi de stele şi cer, de iubirile pe care le avem în copilărie.  De aceea cartea lui Romulus Ioan are şi o fascinaţie a propriei copilării, când şedea pe malul iazului şi privea stelele. Îl fascina bunica prin felul cum, în fiecare zi, la o anumită oră, citea din Biblie. Apoi anii au trecut şi, în timpul liceului, citea cărţile „Şocul viitorului” a lui Alvin Toffler şi „Amintiri despre viitor” a lui Erich von Däniken. Începea să-l roadă o întrebare: cum să-ţi aminteşti despre viitor când noi ne amintim ce-a fost? Întrebare care devine spectacol în cartea lansată recent.

În facultate, a avut un profesor de fizică pe nume Petre Suciu, om admirabil din Târgu Mureş, care le preda studenţilor fizica lui Einstein de aşa natură încât aceştia o şi înţelegeau. Şi tot el le-a arătat cum se face o hologramă cu laser. După facultate, revine în Hunedoara unde ia contact cu combinatul. Într-o zi, cumpără cartea lui Steven Weinberg, „Primele trei minute ale universului”. N-a citit-o din prima pentru că n-o pricepea. După care găseşte cartea „Ce este viaţa?”, scrisă de un fizician.

Apoi, citind „Noul Testament”, autorul vrea să scoată în evidenţă personajele secundare, motiv pentru care îşi scrie propriul punct de vedere asupra anumitor pasaje, precum cel al omului care vine de la câmp şi pune umărul la ducerea crucii. „Toate s-au amestecat şi m-am apucat să scriu această carte. Cititorii vor găsi în ea lucruri care li s-au întâmplat şi lor, poate se jenează să le spună”, afirmă autorul despre propriul volum.

Un volum în care copilul de 10-15 ani se formează pentru un viitor pe muchie de cuţit, al tehnicianului şi al omului de litere. „Din familia bunicii, fac parte doi fraţi. Unchiul Floriş e purtător al stindardului unităţii naţionale care, indirect, îi lasă moştenire autorului o familie ce, ulterior, este şi familia lui Petru Dumitriu. Aşadar, autorul face parte dintr-o familie literară al cărui vârf este Petru Dumitriu”, afirmă criticul Ada Cruceanu.

Cât despre volum, teama de sfârşit ne îndeamnă să găsim soluţii, iar una dintre soluţii este multiversul. Asta deoarece trăim în versul cotidianului ori în cel al propriei noastre gândiri, multivers în care Romulus Ioan deschide sertăraşul cu amintiri.

JCS-Ionel Ivaşcu