CARAȘ-SEVERIN – Potrivit ISU, ziua de 17 august a fost una extrem de încărcată din punct de vedere al situațiilor…
REȘIȚA – Romarm și Ministerul Economiei se calcă pe picioare, iar de fabrică se alege praful. Ne referim la situația de la fosta fabrică de armament, în felul cum a sintetizat-o primarul Ioan Popa!
REȘIȚA – Fiind nemulțumit de realitate, Costel Stancu (foto dreapta) își scrie versurile pe un geam aburit, după ce a refuzat un premiu al Uniunii Scriitorilor din România. Pe scurt, așa poate fi rezumat volumul „Testament pe un geam aburit”, apărut la Editura „Junimea” și prezentat la târgul de carte „Gaudeamus”!
CARANSEBEȘ – Cel puțin pentru următorul an, pentru că aleșii locali din Caransebeș au fost de acord cu propunerea primarului Felix Borcean, de prelungire a contractului cu firma care administrează cinematograful!
CONSTANTIN DAICOVICIU – Lucrările la rețeaua de alimentare cu apă a satelor Căvăran, Maciova, Peștere și Mâtnicu Mare vor fi reluate în cursul săptămânii viitoare!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAŞ-SEVERIN – Statul, despre care se spune că e cel mai prost administrator, se doveşte a fi şi ingrat pe deasupra!
CARAȘ-SEVERIN – 985 de sancțiuni contravenționale pe linie rutieră, 47 de permise reținute și 36 de certificate retrase, toate într-o singură săptămână. Acestea sunt, pe scurt, rezultatele acțiunilor rutiere derulate de polițiștii cărășeni, săptămâna trecută (20-26 noiembrie)!
CARAŞ-SEVERIN – Romeo Răduţă, primarul comunei Băuţar, a semnat luni, 27 noiembrie, la Ministerul Dezvoltării, un contract de finanţare în valoare de 18.290.000 lei pentru un important obiectiv de investiţii: „Extindere canalizare menajeră și stație de epurare în satele Băuțar, Bucova și Cornișoru, comuna Băuțar județul Caraș-Severin“!
CARAȘ-SEVERIN – Fostul deputat cere impresionanta sumă după ce a fost ținută în condiții pe care le consideră inumane, plus că încheierea prin care s-a dispus arestarea, de către Tribunalul Caraș-Severin, a fost desființată de Curtea de Apel Timișoara!
CARAȘ-SEVERIN – Chiar dacă statisticile Poliției județului incriminează viteza excesivă drept principala cauză a accidentelor grave, apăsatul pedalei de accelerație pare să devină o pasiune pentru tot mai mulți dintre conducătorii auto!
CARAȘ-SEVERIN – FC Progresul Ezeriș va juca miercuri, 17 august, de la ora 17:30, cu AFC Voința Lupac în Cupa României, pe stadionul Gloria!
ADVERTORIAL. Geany Universal din Caransebeş îţi pune la dispoziţie o varietate largă de mobilier modern pentru ca locuinţa ta să fie una elegantă şi plină de bun gust!
CARAŞ-SEVERIN – Marți, în centrele de evaluare din Caraş-Severin s-a desfăşurat prima probă din cadrul examenului de Bacalaureat, sesiunea de toamnă. La proba de Limba şi literatura română s-au prezentat 235 de candidaţi!
SOCOL – După ce, mai demult, la şcoala din satul Câmpia s-au finalizat lucrări derulate prin PNDL 2, două unităţi de învăţământ sunt în curs de eficientizare energetică graţie altor două proiecte finanţate din aceeaşi sursă!
REȘIȚA – Reșița Locomotives anunță încheierea sesiunii de transferuri pentru Campionatul Național de Fotbal American, sezonul 2022! Reșițenii prezintă o echipă bine închegată, formată din jucători locali, dar întărită și în acest an competițional cu ajutoare semnificative din SUA și Serbia!
CARANSEBEȘ – Asta spune primarul Felix Borcean, întrebat destul de des în ultima perioadă unde sunt pistele de biciclete promise celor care vor să circule și cu altceva decât mașina!
REȘIȚA – Acesta este stadiul actual al primului film artistic regizat de Sabin Dorohoi!
CĂRBUNARI – Între 19-25 august, Asociaţia Speologică Exploratorii Reşiţa va organiza la sediul din localitatea Cărbunari un atelier de inovare pentru 18 voluntari!





