CARANSEBEŞ – Primarul Caransebeșului, Felix Borcean, a participat luni la ceremonia de deschidere a anului școlar 2022-2023 la câteva unități…
CRUȘOVĂȚ – O anexă a unei gospodării din satul Crușovăț, comuna Cornea, a fost cuprinsă astăzi de un incendiu, fiind solicitată intervenția salvatorilor cărășeni!
BĂILE HERCULANE – Ne referim la Teatrul de Vară, unde lucrările de reabilitare și modernizare se apropie de final! Nu este singurul obiectiv care a fost finalizat în acest an, administrația locală a orașului de pe Valea Cernei reușind în 2023 să redea locuitorilor și turiștilor multe zone atractive!
CARANSEBEȘ – Actualul centru de vaccinare din Caransebeș, de la sala de sport a Școlii Generale 8 din cartierul Cazărmii, va fi mutat în Piața Gugulanilor, imediat după ce vor fi puse la punct ultimele detalii ce țin de buna funcționare a spațiului respectiv!
CARAȘ-SEVERIN – De multe ori, aș lua colțuri din diverse locuri ale județului și le-aș duce în marile galerii ale…
CARAȘ-SEVERIN – Societatea Eoliana Caraș care, din 2019, se ocupa de bacul de tip catamaran și de pontonul Baziaș 3, ambele proprietate a Consiliului Județean, a ajuns în incapacitatea de a opera serviciile contractate cu administrația județeană!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAŞ-SEVERIN – Este vorba despre ritmul de finalizare a construcţiilor de locuinţe în judeţ, în raport cu numărul acestora. Potrivit Direcţiei Judeţene de Statistică, în primul semestru al acestui an s-au terminat pe raza judeţului 62 de locuinţe, cu 15 mai mult decât în semestrul I din 2022!
CARANSEBEȘ – După relațiile cam reci și tensionate între cele două instituții de cultură din ultima perioadă, care au dus la suspendarea reprezentațiilor teatrului reșițean pe scena din Caransebeș, vin și vești bune pentru iubitorii acestei forme de artă a spectacolului!
REȘIȚA – Bazinul olimpic dă o mână de ajutor Federației de Natație care promite că nu va rămâne datoare. Am înțeles asta din declarațiile făcute de primarul Ioan Popa cu referire la noile blocstarturi așteptate să sosească la bazin. Acestea întârzie deoarece au fost împrumutate Federației Române de Natație (FRN) pentru organizarea în bune condiții a concursurilor desfășurate recent!
CARAȘ-SEVERIN – FC Progresul Ezeriș va întâlni sâmbătă, 3 septembrie, de la ora 17:00, formația ACSO Filiași, pe stadionul Gloria, în etapa a II-a a Ligii 3, Seria a VII-a!
REȘIȚA – Este vorba despre acțiunea organizată mâine, 3 septembrie, la Biblioteca Germană „Alexander Tietz”!
ILOVA – Un accident rutier produs între un autoturism și o autoutilitară, pe DN 6, la intersecția cu Ilova, a fost raportat în această dimineață la 112. Patru persoane au fost implicate, dintre care două au rămas încarcerate!
REȘIȚA – Pentru că lipsesc atât oamenii care să facă asta, cât și spațiile și fondurile necesare!
REȘIȚA – Conform devizului general, investiția se ridică la valoarea de 62 de milioane lei, TVA inclus (40,6 milioane de lei, respectiv 21,6 milioane de lei)!
CARANSEBEȘ – Managerul spitalului din Caransebeș anunță măsuri dure pentru angajați până la finalul anului!
REȘIȚA – Primul din cele 13 tramvaie ce vor sosi la Reșița este aproape finalizat, așa cum puteți vedea în fotografiile postate pe primarul Popa în această seară!
REȘIȚA – Acesta este termenul oficial până când lucrările la extensia UPU a SJUR vor fi finalizate. O extensie despre care managerul SJUR afirmă că arată foarte bine, însă la containere mai e de lucru!
MOLDOVA NOUĂ – Turcii nu vin la Moldova Nouă singuri! Ei vor deschide poarta unei serii de alți investitori și vor genera o dezvoltare a zonei. Reprezentanții CupruMold Mining au prezentat, la Reșița, pentru oficialități și județ, investiția ce se va pune pe roate la Moldova Nouă!
REȘIȚA – Cu 15 studii de fezabilitate la sertar, primarul Reșiței stă la pândă ca să prindă iepurele. Asta deoarece, pentru a accesa surse de finanțare, condiția esențială este să ai material la mână ca să ai ce să depui atunci când se deschide o sursă de finanțare!





