CARAŞ-SEVERIN – Serviciul Rutier din cadrul IPJ Caraş-Severin a solicitat Consiliului Judeţean sprijin pentru achiziţionarea „cel puţin a unui aparat…
CARAȘ-SEVERIN – Deputatul liberal cărășean Dumitru Rujan s-a dezis de această măsură, considerând-o o eroare cu serios impact asupra economiilor românilor!
CRUȘOVĂȚ – O anexă a unei gospodării din satul Crușovăț, comuna Cornea, a fost cuprinsă astăzi de un incendiu, fiind solicitată intervenția salvatorilor cărășeni!
REȘIȚA – Panoul din imagine a fost amplasat pe malul râului Bârzava, în fața vilei Koch. Aceasta găzduiește Casa Corpului Didactic, fiind una dintre clădirile simbol ale Reșiței. În total, șase asemenea panouri vor fi amplasate în oraș, în cadrul proiectului de realizare a unui muzeu virtual al Reșiței!
REȘIȚA – Licitația a fost relansată de Primăria Reșița pe SICAP în ultima zi a anului trecut, iar banii sunt…
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Investiția totală derulată la această unitate de învățământ depășește 11 milioane de lei. În mare, sunt fonduri europene la care primăria a cofinanțat o mică parte, realizând totodată și investiții din bugetul local. Aceste aspecte au fost punctate în cadrul conferinței de presă susținute azi de primarul Ioan Popa, împreună cu Liliana Dacica, șeful direcției de Învățământ, Cultură, Sport și Culte din cadrul Primăriei Reșița, și prof. Bianca Stanciu, directorul Liceului „Traian Vuia” (LTV)!
CARAȘ-SEVERIN – Șeful județului a semnat un nou proiect ce va asigura dotări necesare reducerii riscului de infecții nosocomiale în unitatea spitalicească!
SPORT. Echipa națională de fotbal a Italiei a surprins mereu printr-un fotbal pragmatic, însă nu lipsit de spectacol. Cu o istorie îndelungată și cu performanțe de top în spate, Squadra Azzura a oferit mereu recorduri atât ca echipa, cât și din punct de vedere al performanțelor individuale!
REȘIȚA – 36 de apartamente, în patru clădiri independente, vor fi construite pe strada Scorușului. Reținem asta din referatul de aprobare pe care primarul Ioan Popa l-a întocmit la proiectul pus pe masa consilierilor locali, care l-au și votat în cadrul recentei ședințe de consiliu local!
CARANSEBEȘ – Pe simeze stau piese din colecția fotografică a lui Andrei Palade și grafica lui Ion Isăilă, reunite în expoziția prin care Muzeul Ororilor Comunismului în România (MOCR) transpune fenomenul nostalgiei revizitat prin analiza critică a prezentului!
CARAŞ-SEVERIN – Aproape 900 de copii din mediul rural vor beneficia de un suport alimentar în acest an şcolar, potrivit unui program-pilot derulat de Ministerul Educaţiei!
CONSTANTIN DAICOVICIU – Două dintre proiectele depuse de Primăria Constantin Daicoviciu au fost aprobate la finanţare prin Programul Naţional „Anghel Saligny“. Acestea vizează drumurile din comună şi alimentarea cu apă a localităţilor Prisaca şi Zăgujeni!
CARAȘ-SEVERIN – Alte două accidente rutiere s-au produs în această după-amiază, în urma cărora câte două persoane au fost rănite!
CARAȘ-SEVERIN – FC Progresul Ezeriș va întâlni sâmbătă, 3 septembrie, de la ora 17:00, formația ACSO Filiași, pe stadionul Gloria, în etapa a II-a a Ligii 3, Seria a VII-a!
REȘIȚA – Este vorba despre acțiunea organizată mâine, 3 septembrie, la Biblioteca Germană „Alexander Tietz”!
ILOVA – Un accident rutier produs între un autoturism și o autoutilitară, pe DN 6, la intersecția cu Ilova, a fost raportat în această dimineață la 112. Patru persoane au fost implicate, dintre care două au rămas încarcerate!
REȘIȚA – Pentru că lipsesc atât oamenii care să facă asta, cât și spațiile și fondurile necesare!
REȘIȚA – Conform devizului general, investiția se ridică la valoarea de 62 de milioane lei, TVA inclus (40,6 milioane de lei, respectiv 21,6 milioane de lei)!





