REȘIȚA – Pe 9 decembrie, Primăria Reșița va deschide ofertele pentru stația din Muncitoresc. Este pentru a treia oară când…
CARAȘ-SEVERIN – Experții în administrație, hipnotizați de Dunca și de bucuria triumfului, nu ar fi votat proiectul! Asta chiar dacă se aflau sub bagheta specialistului Ioan Crina, acompaniat de magistratul pensionar Gabriela Stuparu!
REȘIȚA – Juniorii A și B de la CSM Reșița desfășoară în aceste zile un cantonament centralizat la baza sportivă din Valea Domanului! Scopul este acela de a furniza echipei mari cât mai mulți tineri de perspectivă, iar ca și exemplu pot fi dați Rimovecz, Negru, Domil, Gomboș sau Paul Mereu!
CARAȘ-SEVERIN – Aproape 4 milioane de lei, alocați de la București comunelor Sasca Montană și Coronini! Concret, este vorba despre 2,61 milioane de lei pentru Sasca Montană și 1,159 milioane de lei pentru Coronini, informație publicată în 12 aprilie pe site-ul Ministerului Dezvoltării!
REȘIȚA – Este imortalizat pe pânză ca element al industriei, definitoriu în dialogul dintre om și natură. Descriem astfel expoziția…
CARANSEBEȘ – În acest sens, a fost nevoie și de votul consilierilor locali, care au aprobat fără să stea prea mult pe gânduri cele trei inițiative ale Primăriei Caransebeș!
CARAȘ-SEVERIN – Reprezentantul filialei românești a investitorului turc de la Moldova Nouă a prezentat, astăzi, sub cupola palatului prefectural cărășean,…
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
ARMENIȘ – Olteanul de 40 de ani a fost prins conducând pe DN 6 un autoturism cu numere de Franța și permis de SUA, fără a deține permis internațional!
REȘIȚA – Tema o reprezintă proiectele declarate eligibile în cadrul ediției pilot a Programului de Bugetare Participativă. Termenul limită până la care cele 9 proiecte aflate în dezbatere pot fi votate este 15 februarie 2024, reamintește Primăria Municipiului!
CARANSEBEȘ – E concluzia primarului Felix Borcean, după ce a văzut în teren stadiul lucrărilor de introducere a rețelelor de apă și canalizare în diferite zone ale municipului!
CARAȘ-SEVERIN – Șeful PSD a negat că ar exista tensiuni între partenerii de guvernare, subliniind că rămânerea în coaliție este o datorie față de cetățeni, stabilitatea politică putând fi asigurată doar prin votul acestora!
CARAȘ-SEVERIN – Marți și miercuri, polițiști cărășeni de la Bocșa și Oravița s-au mobilizat pentru o acțiune de donare de sânge, la Centrul de Transfuzie Sanguină din Reșița, pentru a da o șansă la viață celor pentru care fiecare picătură contează!
CARAȘ-SEVERIN – De la 1 ianuarie 2023, punctul de pensie va crește de la 1.586 de lei la 1.745 de lei, după cum spune deputatul liberal cărășean Dumitru Rujan!
REȘIȚA – Vechiul patinoar de lângă stadionul de atletism și bazinul de înot sunt în atenția lui Ioan Popa. Scriem asta după ce, în urma unei hotărâri de guvern de joia trecută, primul ministru a probat trecerea patinoarului în cauză de la Ministerul Sportului în proprietatea municipiului Reșița!
CORNEREVA – Spre bucuria locuitorilor din micuțul cătun situat la peste 1000 de metri altitudine, piloți, medici, asistenți și voluntari au făcut un gest de suflet în pragul iernii!
REȘIȚA – Primăria vrea parc fotovoltaic pe 23 de hectare, cu putere instalată de 20 MW, finanțat prin POIM. Este proiectul ai cărui indicatori financiari au fost aprobați în ședința de consiliu local de ieri, pe care primăria îl are pregătit pentru o axă de finanțare care va fi deschisă mâine de Ministerul Investițiilor!
CARAȘ-SEVERIN – În contextul gravelor accidente care se produc pe DN 6, Sorin Grindeanu a explicat care este procesul etapei în privința drumului de mare viteză Filiași-Lugoj și ce s-a întâmplat cu drumul expres Craiova-Lugoj!
CARAȘ-SEVERIN – Este îndemnul campaniei „Building links for community”, derulată de platforma culturală „Cronicari digitali” împreună cu Holcim România. Este vorba despre o competiție pe Instagram, prin care locuitorii orașelor sunt invitați să fotografieze clădiri cu rol important în comunitatea lor!
REȘIȚA – Consilierii locali au aprobat în ședința de ieri schimbarea denumirii parcului situat între Casa de Cultură și râul Bărzava. Acesta se va numi „Episcop martir Valeriu Frențiu”!
REȘIȚA – Campionatul Național de lupte seniori va fi organizat din nou la Reșița la finalul lunii noiembrie, în Sala Polivalentă!
