Două școli și un internat vor să prindă valul renovării - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – În acest sens, a fost nevoie și de votul consilierilor locali, care au aprobat fără să stea prea mult pe gânduri cele trei inițiative ale Primăriei Caransebeș!

Municipalitatea încearcă să obțină finanțare prin PNRR, pentru reabilitarea energetică a celor trei imobile, școlile generale din Pipirig și Cazărmii, precum și fostul internat de la „Traian Doda“, aflat astăzi într-o stare dezastruoasă. Mai exact, în cazul Școlii Generale 2, ce aparține de Liceul „Decebal“, suma pe care o țintește primăria e de 769.920 de euro fără TVA (3.790.085,18 lei fără TVA), în timp ce la Generală 8 (corpul B de la „Traian Doda“), valoarea investiției ar fi de 994.000 de euro fără TVA (4.893.163,80 le fără TVA). În cazul fostului internat de la „Traian Doda“, mult mai degradat, așa cum scriam, decât cele două școli generale, ar fi nevoie de o sumă mai consistentă, de 1.367.500 de euro fără TVA (6.731.792, 25 lei fără TVA).

Generală 2 și Generală 8, ambele școli sunt prinse pe PNRR, pe proiecte de reabilitare energetică, ceea ce include centrală nouă și toată rețeaua termică, rețeaua de iluminat. La fel și internatul de pe Nicolae Popea, acolo, deocamdată, nu putem să facem altceva decât cazare elevi, pentru că are destinația de internat școlar și dacă va fi reabilitat prin fonduri guvernamentale sau europene, trebuie să păstrăm această destinație“, spunea recent primarul Felix Borcean.

Cele trei proiecte, odată finanțate, ar însemna o adevărată gură de oxigen pentru  bugetul local, în condițiile în care prețurile la energie au explodat de-a dreptul. „Credem că cele trei investiții sunt justificate, benefice și oportune, pentru că prin implementarea celor trei proiecte se preconizează atât reducerea consumului anual specific de energie finală pentru încălzire cu 90 la sută, cât și a celui de energie primară și a emisiilor de CO2 cu valori între 76 ș 86 la sută“, a precizat și directorul executiv al Direcției Strategii, Dezvoltare, Protecția Mediului din cadrul primăriei, Liviu Jigoria-Oprea.

JCS-R.M.