REȘIȚA – O investiție de 1,5 milioane de lei, din care 0,8 milioane din bani europeni, a conturat service-ul auto…
CARAȘ-SEVERIN – Pasajul pietonal subteran, ce urmează a fi construit în proximitatea gării din Băile Herculane, la km 381+200 al DN 6, va contribui la fluidizarea traficului, reducerea numărului de accidente, creșterea siguranței rutiere pentru pietoni și șoferi, reducerea emisiilor poluante și a costurilor de operare, potrivit DRDP.
CARAȘ-SEVERIN – Organizația județeană a PUSL se află în faza de definitivare a listelor de candidați pentru alegerile locale!
CARAȘ-SEVERIN – Iar dacă astrele ne surâd, autorizația de construire ar putea fi obținută până la sfârșitul acestui an. Asta din cauza împrejurărilor care fac ca lucrurile să fie mult mai avansate la noi decât la alții. Deocamdată, însă, serviciile de proiectare atârnă de o contestație!
VEST – Sau cel puţin aşa cataloghează cei de la ADR VEST percheziţiile procurorilor Parchetului European care au cerut documentele…
CARANSEBEȘ – Patru persoane accidentate pe munte au fost salvate cu ajutorul elicopterului SMURD Caransebeș, al salvamontiștilor și al personalului medical din cadrul UPU-SMURD Caransebeș. A fost nevoie de folosirea troliului pentru recuperarea celor patru persoane accidentate!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Turneul internațional „Ilie Marinescu” s-a desfășurat la finalul săptămânii trecute la Craiova, iar reșițenii au reușit să câștige șase medalii!
CARAȘ-SEVERIN – Cupa Miado’s la judo s-a desfășurat în Sala Sporturilor Transilvania din Sibiu și a reunit un număr de 672 de sportivi de la 68 cluburi din România și Republica Moldova!
CARAȘ-SEVERIN – Întrucât nu are resurse să-și renoveze gările care arată ca după război, CFR așteaptă să le cedeze autorităților locale!
CARANSEBEȘ – Asta se dorește, printre altele, de la o parte a corpului medical al spitalului din Caransebeș, concluzie trasă în urma analizei făcute de o firmă de consultanță din Târgu Mureș. Analiza pe perioada 2019-2022 a fost prezentată recent într-un dialog la sediul primăriei, la care au participat conducerea municipalității și consilierii locali, precum și managerul spitalului și liderul Sanitas!
CARAŞ-SEVERIN – În primăvară, la Mehadia vor fi demarate lucrările la rețeaua de apă și canalizare. Este cea mai mare investiţie care a avut loc vreodată în comună, peste 11 milioane de euro, susţine primarul Grigore Bardac!
LUPAC – După despărțirea de antrenorul Lucian Dobre, Voința Lupac l-a instalat oficial pe Adrian Enășescu în funcția de „principal”!
REȘIȚA – Secția de volei de la CSM Reșița, coordonată de Eduard Niță, fostul jucător și antrenor al Caransebeșului, a împlinit un an de la înființare. În 2023, fetele vor participa la competiții sub titulatura clubului reșițean. De asemenea, se dorește crearea în Reșița și a unui teren de volei pe plajă!
CARANSEBEȘ – Solista de muzică populară originară din Rusca Teregova a fost singura candidată pentru șefia Casei de Cultură „George Suru”!
CARAȘ-SEVERIN – Scriem asta întrucât, conform Direcției Agricole Județene (DAJ), nucii şi castanii comestibili crescuți răzleţ pot fi tăiați doar pe bază de autorizaţie obținută de la DAJ, indiferent de proprietar. Pentru asta, trebuie depusă o cerere cu cel puțin o lună înaintea „execuției” copacului crescut aiurea!
CARAȘ-SEVERIN – Banii alocați, plus economiile, vor fi investiți, în sume istorice, în drumuri, dar și în Staționarul 3. Renunțarea vine, potrivit președintelui Consilului Județean, Romeo Dunca, ca urmare a gradului mare de îndatorare, moștenit de la administrația județeană precedentă, care nu a permis județului să completeze, cu un credit, banii necesari pentru modular!
LĂPUȘNICU MARE – Reprezentanţii Parcului Naţional Cheile Nerei – Beușnița s-au întâlnit recent cu locuitorii comunei Lăpuşnicu Mare, infirmând zvonurile despre expropierea deținătorilor de terenuri aflate pe suprafața parcului naţional!
CARAȘ-SEVERIN – Potrivit senatorului social-democrat cărășean Ion Mocioalcă, PSD a început să lucreze la Programul de guvernare pentru momentul în care se va produce rotația la conducerea Guvernului, în analiză fiind extinderea taxei de solidaritate pe companiile care au obținut profituri excesive în pandemie și în criza energetică!
CARAȘ-SEVERIN – 41 de beneficiari în 2022 ai serviciilor de asistență din partea centrului județean antidrog. Număr total din care 33 de bărbați și opt femei, respectiv 34 de persoane peste 18 ani și șapte beneficiari minori!





