Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Iar dacă astrele ne surâd, autorizația de construire ar putea fi obținută până la sfârșitul acestui an. Asta din cauza împrejurărilor care fac ca lucrurile să fie mult mai avansate la noi decât la alții. Deocamdată, însă, serviciile de proiectare atârnă de o contestație!

La începutul acestui an, administrația județeană și municipalitatea reșițeană își dădeau mâna pentru a lansa, pe platforma SICAP, achiziția serviciilor de proiectare pentru noul Spital Județean de Urgență Reșița, un pas important în realizarea acestui obiectiv vital, atât pentru municipiu, cât și pentru Caraș-Severin. Etapa include atât achiziția serviciilor de proiectare, cât și întocmirea tuturor documentațiilor necesare obținerii autorizației de construcție, având o valoare de aproximativ 2 milioane de euro, susținută de cele două administrații partenere. Pentru proiect, municipalitatea a pus la dispoziție un teren de 12 hectare, în zona Triaj. În ce stadiu se află acum inițiativa?

„Cu spitalul județean, avem deocamdată o contestație, a precizat Romeo Dunca, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin. Cei de pe locul 2 l-au contestat pe câștigător. Am făcut răspunsul, avem termen de zece zile să așteptăm să vedem ce se întâmplă și avem două variante: rămâne primul unde prețul a fost foarte mic față de ceea ce am bugetat, sau cel de pe locul 2 unde prețul este de asemenea foarte mic, numai cu ceva mai mare decât primul. S-au contestat pe tehnic, vă spun exact, cunosc speța. Au contestat experiența și recomandarea. Inițial, în caietul de sarcini se spunea că trebuie recomandare de la un client, practic, ori ei au venit cu o recomandare de la niște lucrări făcute în Dora, dar de la antreprenor, nu direct de la regiunea sau comunitatea de acolo. Și practic asta au contestat“, a explicat Dunca.

Șeful județului a adăugat că este vorba despre licitația „pentru serviciile de proiectare, pentru studiul de fezabilitate și proiectul tehnic. În urma acestei lucrări, Primăria Reșița va putea să emită imediat autorizația de construire, având în vedere că noi avem acest spital introdus în PUZ-ul orașului, care a fost iarăși un pas foarte mare. Și dacă avem noroc, lucrurile funcționează, s-ar putea ca la finalul acestui an să avem autorizație de construire pentru spitalul județean, cu care urmează să batem la porțile celor care finanțează. Și șansa este foarte mare să găsim finanțare, pentru că nu multe județe sau orașe sunt în situația noastră, să aibă autorizație de construire valabilă pe un spital județean introdus în PUZ-ul orașului“.

JCS-Antoniu Mocanu