OȚELU ROȘU – Este vorba despre două cazuri: unii au spart 7 garaje ale unei firme pentru a fura șenile…
MĂURENI – Sâmbătă, comuna a încheiat capitolul dedicat liberalismului, a întors pagina și a trecut la social-democrație! În prezența vicepreședintelui PSD – ministru al Transporturilor – Sorin Grindeanu, a președintelui filialei județene PSD, deputatul Silviu Hurduzeu, a prefecților, a unor vicepreședinți CJ și a numeroși primari PSD din Caraș-Severin și Timiș, a fost marcată, oficial, trecerea primarului Brian Filimon de la PNL la PSD!
CARAȘ-SEVERIN – Potrivit Statisticii, am rămas vreo 300 de mii de locuitori în județ, dintre care cam 254 de mii cu drept de vot. Bașca flotanții despre al căror număr așteptăm vești, de la București!
REȘIȚA – Deplasarea e parte a proiectului Restaurarea și revitalizarea patrimoniului cultural – Centru expozițional și de evenimente „Școala Pittner“!
CARAȘ-SEVERIN – Asta spune Romeo Dunca, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin după ce magistrala Transgaz Prunișor-Orșova-Băile Herculane-Jupa a primit autorizația de construire de la Ministerul Energiei!
REŞIŢA – Începând de miercuri, 17 august 2022, circulația pe Bulevardul Revoluției din Decembrie, de la intersecția cu Bulevardul A.…
CARANSEBEȘ – Consilierii locali au aprobat predarea amplasamentului către Ministerul Dezvoltării, prin CNI, în vederea construirii unui bazin de înot didactic și de agrement în incinta ștrandului din Parcul Teiuș!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARANSEBEȘ – Cu o organizație șubrezită după mandatul lui Arin Ispas și interimatul lui Andrei Ungur, noul președinte al liberalilor caransebeșeni, Dumitru Rujan, aduce forțe proaspete din alte partide!
CARANSEBEŞ – Deși trebuia inaugurată de mulți ani, uzina realizată pe fonduri europene de AquaCaraș ar putea fi pusă în funcțiune de abia acum! Subiectul a fost pus în discuție la dezbaterea de la Caransebeș, prilejuită de prezentarea noului proiect european de introducere a rețelelor de apă și canalizare în județ, în valoare de peste 200 de milioane de euro!
CARAȘ-SEVERIN – Deși interesele politice oculte de la județ au lăsat municipiul cu jumătate din alocarea pentru celelalte două localități, Reșița continuă să facă efortul necesar pentru elevii de acolo!
REȘIȚA – Specialiștii pirotehnici din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Semenic“ al județului Caraș-Severin au fost solicitați să intervină pentru asanarea unei bombe de aruncător, calibru 120 milimetri, în curtea Școlii Gimnaziale Nr. 7 din municipiul Reșița!
CARANSEBEȘ – Caransebeșenii au de azi la dispoziție un nou mod, simplu și ușor, de a-și achita taxele și impozitele locale, amenzile sau alte taxe diverse către primărie (urbanism, stare civilă, evidența populației, etc)!
CARAŞ-SEVERIN – Bîrsăşteanu Imaging Solutions, o clinică privată de imagistică (RMN) și tomografie computerizată (CT), oferă cărăşenilor servicii de imagistică medicală în orașul Reșița!
CARAȘ-SEVERIN – Potrivit statisticilor la nivel de județ, la sate, bătaia de acasă e din ce mai ruptă din Rai, în vreme ce faptele raportate în mediul urban sunt în scădere!
CARAȘ-SEVERIN – Aproape unul din 10 incendii din județ – altele decât cele de vegetație – s-au produs anul trecut din cauza fumatului. Și aproape la fel de multe au fost puse intenționat. Asta într-un tablou al incendiilor aflat în continuă creștere anuală!
BERZOVIA – O armă neletală, supusă autorizării, și 7 cartușe cu gaze, calibru 8 milimetri, deținute fără drept, au fost ridicate în 7 martie de la un bărbat din comuna Berzovia, de către polițiști de la Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu polițiști de la Secția 5 Poliție Rurală Bocșa!
REȘIȚA – CSM Reșița va juca sâmbătă, 11 martie, de la ora 15, cu CSC Ghiroda și Giarmata Vii, în etapa a XVI-a a Ligii 3, Seria a VIII-a!
REȘIȚA – CSM Reșița va juca sâmbătă, 11 martie, de la ora 13, cu CSM Sighișoara, în etapa a V-a a play-off-ului de promovare pentru Liga Națională! Momentan, Reșița este pe locul 4 cu 9 puncte, iar Sighișoara este pe poziția secundă, cu 10 puncte!
CARAŞ-SEVERIN – Deşi exprimarea lirică e cea care predomină la început de primăvară, nici abordarea statistică nu e de neglijat. Din totalul populaţiei rezidente în judeţ, la 1 ianuarie 2022, 51,6% la sută o reprezintă femeile, ponderea acestora fiind uşor mai pronunţată în mediul urban comparativ cu cel rural, unde este egală cu cea a bărbaţilor!
CARAŞ-SEVERIN – O adevărată bijuterie din punct de vedere arhitectural, Teatrul „Mihai Eminescu“ din Oraviţa trece în prezent printr-o serie de lucrări de restaurare, investiţia ridicându-se la peste 10 milioane de lei!
