REȘIȚA – Galeria echipei își va susține favoriții la meciul de sâmbătă, din deplasare, de la Deva, iar reprezentații Guardiei…
CARAȘ-SEVERIN – Liderul PSD e încântat de rezultatele obținute atât în Caraș-Severin, cât și în Timiș. Silviu Hurduzeu și Felix Borcean se numără printre remarcații acestuia, Grindeanu fiind, de altfel, alături de cei doi la Caransebeș, duminică, în ziua votului!
REȘIȚA – Înotătorii reșițeni s-au întrecut la un turneu de verificare, la Timișoara, înainte de campionatele naționale din această vară!
CARAȘ-SEVERIN – Potrivit administrației județului, care continuă acțiunile sub sloganul „CJ CS investește în drumuri!“, DJ 608, Plugova (DN 6) – Globurău – Costiș – Borugi – Cornereva – Obița – Rusca (DN 6) este aproape finalizat!
REȘIȚA – Scriem asta cu referire la muncitorii asiatici care, de câteva zile, pot fi văzuți lucrând în zona Triaj,…
CARANSEBEȘ – Managerul Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș (SMUC) spune că Substația Caransebeș a Serviciului de Ambulanță Județean căpușează de ani de zile spitalul! Șefa Ambulanței Caraș-Severin îl contrazice!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARANSEBEȘ – Ministrul a făcut un tur de forță și încă de dimineață a venit la Caransebeș pentru a fi alături de cei doi prieteni și candidați PSD, primarul Felix Borcean și deputatul Silviu Hurduzeu!
REȘIȚA – Romeo Dunca și Ioan Popa au votat în Reșița, la secțiile 15-16, deschise la Casa Municipală de Căsătorii!
CARAȘ-SEVIERIN – Poliția județului informează că, vizavi de prezența unui număr mare la secțiile de votare din cele două localități cărășene, se derulează cercetări în cadrul a nouă dosare penale pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în declarații, fals material în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals, pentru stabilirea cu exactitate a legalității emiterii documentelor de stabilirea a domiciliului sau a reședinței pentru mai multe adrese din respectivele comune!
REȘIȚA – Ediția a treia a festivalului va avea loc în perioada 16-24 iunie. Alătură-te echipei! Teatrul de Vest îi anunță pe cei doritori să dea o mână de ajutor la reușita evenimentului că se pot înscrie pentru asta la adresa de e-mail [email protected]. Trimite câteva informații despre tine și datele tale de contact la această adresă și pregătește-te să faci parte din echipa festivalului!
CARAŞ-SEVERIN – În ariile protejate din Parcul Naţional Cheile Nerei se estimează că mai trăiesc doar 3 perechi de şoimi călători, specia fiind atent monitorizată de activiştii de mediu de la WWF România!
REȘIȚA – Proiectul „Sănătate prin înot, ajuns la cea de-a III-a ediție, este inițiat de Primăria Municipiului Reșița și s-a desfășurat sâmbătă, 27 mai, la Complexul Municipal de Sport și Sănătate „Ioan Schuster’’!
ANINA – Trei sportive legitimate la Sport Star Anina au reușit să cucerească medalii la competiția desfășurată la Oradea!
REȘIȚA – CSM Reșița a câștigat sâmbătă, 27 mai, cu scorul de 5-0, partida retur cu ACSO Filiași, din semifinala barajului pentru promovarea în Liga 2! După 2-2 în tur, băieții lui Călin Cheregi au reușit să se impuna fără nicio emoție, grație golurilor înscrise de Aboubacar Gakou (minutul 20), Bogdan Szijj (minutul 33), Marian Drăghiceanu (minutul 45) și Sebastian Velcotă (minutele 70 și 84)!
REŞIŢA – A fost tema conferinţei susţinute vineri la Centrul UBB de către prof. univ. Mircea Miclea. În plină grevă a profesorilor, Reşiţa a primit vizita a doi foşti miniştri ai Educaţiei în cadrul unui eveniment moderat de Daniel Funeriu!
REȘIȚA – Reșițeanul Daniel Crista (foto dr.), legitimat la secția de ciclism de la CSM Reșița, a cucerit medalia de argint la concursul International Track Cup, Omnium C1, desfășurat în Hong Kong! În urma acestui rezultat excelent, Daniel a făcut un pas important pentru calificarea la Olimpiada de la Paris, din anul 2024!
CARANSEBEŞ – Anul trecut, familia Rada din Caransebeş a făcut o vizită la Timişoara, una pe care, cu siguranţă, micuţul Ianis Rada n-o va uita niciodată!
REŞIŢA – Primăria municipiului a lansat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) achiziţia unui număr de şapte autoturisme noi, pur electrice, care urmează a înlocui actualele rable aflate în exploatarea unor instituţii subordonate, printre care şi Poliţia Locală!
REŞIŢA – Imagini pitoreşti din Banatul Montan, reţinute în fuga creionului sau peniţei lui Francisc Matiaş!
