CARAȘ-SEVERIN – Acesta este numărul agenților economici care au depus la ITM Caraș-Severin, de la începutul anului până în prezent,…
REȘIȚA – Reșițenii s-au putut convinge, vineri, pe teren și pe hartă, ce proiecte sunt deja în derulare și ce mai urmează!
CARAȘ-SEVERIN – Celor trei deja convocați la acțiunea echipei naționale de fotbal amator, Adrian Neagu, Cristian Copocean și Iulian Mitru, li s-ar putea alătura pe ultimii metri încă un fotbalist cărășean care activează în Liga a IV-a!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
ORAVIȚA – Azi, la bursa politică din judeţ, se vorbea doar despre plecarea lui Costel Ursu la PSD, „alt liberal care părăseşte banca PNL“. Nu este nicio noutate pentru mulţi. Iar ştirea contează doar pentru că în poză apar Ciolacu, Grindeanu şi Hurduzeu!
CARANSEBEȘ – Stă să înceapă în câteva zile pe Aeroportul Caransebeș exerciţiul militar „SWIFT RESPONSE 24 CAMPAIGN“, unul din cele mai importante evenimente de acest gen derulate în zona de vest în ultimii ani. La exerciţiu sunt așteptați să participe 900 de militari din mai multe state NATO, unii dintre aceștia fiind deja prezenți pe aeroport!
MEHADIA – Bărbatul de 47 de ani din Mehadia, care încălcase ordinul de protecție, este acum cercetat și pentru violarea domiciliului vecinei!
REŞIŢA – Cea mai importantă etapă de pe şantierul de la Şcoala Pittner, şi anume consolidarea pereţilor, se apropie de final. Urmează montarea planşeelor şi apoi se va trece la finisaje!
MARGA – Așa poate fi descris, în câteva cuvinte, proiectul depus de primărie pe Programul „Anghel Saligny”. Concret, pe drumul comunal vechi, în lungime de 5,5 km, se vrea turnarea unui strat de asfalt nou peste stratul actual!
SACU – Parcul din centru este aproape gata și trotuarele vor fi făcute ca noi de Primăria Sacu!
REȘIȚA – După o absență de doi ani de pe a doua „scenă” a fotbalului românesc, CSM Reșița revine în Liga 2 și va întâlni sâmbătă, 5 august, de la ora 11, AFC Unirea Slobozia, pe stadionul din Valea Domanului! Antrenorul Călin Cheregi are mare încredere în echipa sa și vrea să ofere suporterilor victoria la revenirea formației reșițene în Liga 2!
CARANSEBEȘ – Primarul municipiului Caransebeș, Felix Borcean, a semnat marți contractul cu producătorul turc de autobuze electrice Anadolu Automobil Rom, care va livra 4 autobuze electrice pentru operatorul de transport local, alături de 4 stații de încărcare lentă și 2 de încărcare rapidă!
ADVERTORIAL. Un nou trend în remodelare corporală la Salon Diva B&G Caransebeş Beauty Center: CRYO 4ALL 2023!
REȘIȚA – Handbaliștii de la CSM Reșița au efectuat luni, 31 iulie, primul antrenament de după vacanță, pe stadionul din Valea Domanului! Pregătirea se va face pe plan local, la stadion, Sala Polivalentă și în sala de forță, iar după două săptămâni de antrenamente intense, noul antrenor Marius Bahan și-ar dori ca echipa să joace câteva meciuri amicale!
CARAŞ-SEVERIN – Un nou traseu turistic a fost refăcut recent în Parcul Naţional Domogled, mai exact către Cascada Fecioara Maria, unul dintre cele mai spectaculoase locuri din Banatul Montan!
RĂCĂȘDIA – Străzile comunei sunt în vizorul primăriei, însă buba rămâne drumul județean. Este vorba despre drumul de legătură între centrul de comună și satul aparținător Vrăniuț, drum pe care administratorul public Mirco Lechici susține că nu s-au mai făcut lucrări de amploare de mai bine de 30 de ani!
CARAȘ-SEVERIN – Frumusețea locurilor și deschiderea oamenilor le merg la suflet străinilor care ne vizitează. Ne referim la perioada de cercetare pe care au petrecut-o în județ șase studenți masteranzi în asistență socială și intermedia la Colegiul Profesional Vorarlberg din Austria!