RUSCA TEREGOVA – Un ranger din Parcul Național Domogled – Valea Cernei a făcut o sesizare vizavi de un zimbru…
SLATINA NERA – Începând din primăvară și până spre mijlocul toamnei, maicile de la Mănăstirea Nera se îngrijesc de plantele care în Laboratorul Sf. Doctori fără de Arginţi se transformă în tratamente naturiste. Cu șoaptă de rugăciune și cu bucuria mângâierii pe care o aduc celor suferinzi, ele însoţesc semănatul, plivitul, săpatul și recoltatul plantelor vindecătoare!
CARAȘ-SEVERIN – Pentru cei care nu știu, Via Transilvanica a apărut la ideea lui Alin Ușeriu. Deschiderea oficială a traseului lung de 1.400 km va avea loc pe 8 octombrie, la Alba Iulia. Alin însă a pornit la drum, a parcurs până acum peste 1.100 km, zilele trecute ajungând la Reșița!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARANSEBEȘ – Prezent sâmbătă la Caransebeș ca să nu apară surprize la alegerea lui Felix Borcean ca șef al PSD-ului municipal, prim-vicepreședintele social-democrat Sorin Grindeanu a reluat unele din temele de campanie din 2020, lansând un atac dur spre Romeo Dunca și liberalii din Caraș-Severin!
LUPAC – Partida dintre AFC Voința Lupac și FC Progresul Ezeriș de sâmbătă, 17 septembrie, s-a încheiat cu scorul de 4-2, meci contând pentru etapa a IV-a a Ligii 3, Seria a VII-a!
REȘIȚA – Lăcașul din centrul Reșiței a fost finalizat în 1872, iar în anii ‘80 a scăpat de buldozere!
REȘIȚA – O idee preluată pe linia bunelor practici, de la sârbi şi norvegieni, le-ar putea da ocazia celor mai tineri dintre reşiţeni să înveţe să se bucure mai mult de zonele care ne înconjoară.
VALEAPAI – Asociaţia Acasă în Banat a coordonat cea mai mare parte din lucrările de reparaţii, aducând odată cu începutul noului an şi vestea bună că imobilul fostei primării din localitate a devenit un cămin cald şi primitor pentru familia preotului Ionuţ Vatră.
CARAŞ-SEVERIN – Dacă tot a trecut minivacanţa, oamenii legii au tras linie şi ne spun că, în perioada 24 decembrie 2019 – 5 ianuarie 2020, aproape 400 de poliţişti rutieri au fost pe baricade, la datorie, pe drumurile din judeţ.
MOLDOVA NOUĂ – Sărbătoarea Botezului Domnului (Boboteaza) a fost cinstită cum se cuvine și de credincioșii ortodocși din Episcopia Caransebeşului. În toate bisericile s-au oficiat Sf. Liturghie și slujba de Sfințire cea mare a apei.
REŞIŢA – Ministrul de Interne începe în forţă anul şi anunţă măsuri imediate pentru îmbunătăţirea serviciilor oferite de SMURD.
REŞIŢA – În fiecare an, cu prilejul sărbătorilor de iarnă, fiecare familie îşi pregăteşte casa şi o decorează frumos, aşteptându-şi oaspeţii şi tradiţionalii colindători.
CARAȘ-SEVERIN – În perioada 3-5 ianuarie a avut loc la Sala Polivalentă din Reșița a doua ediție a Cupei Banatului Montan Acerbis.
CARAŞ-SEVERIN – Compania Naţională Poşta Română informează că, în această lună, distribuirea pensiilor se va decala. Acest lucru se explică prin faptul că banii pentru drepturile sociale ajung în conturile Poştei Române, începând cu 7 ianuarie, aşa cum se întâmplă la fiecare început de an.
REŞIŢA – Şeful administrativului reşiţean a subliniat nevoia de spaţii de cazare în Reşiţa, redeschiderea hotelului din Centrul Civic putând atrage după sine o creştere cu 50% a capacităţii de cazare din municipiu.
REŞIŢA – În vreme ce autorităţile reşiţene vorbesc despre o fraudă uriaşă, despre înmulţirea gunoaielor şi despre imposibilitatea legală de a acţiona, ar putea exista totuşi o soluţie.
