Din rugăciune, muncă şi însingurare ies leacuri pentru o lume! - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

SLATINA NERA – Începând din primăvară și până spre mijlocul toamnei, maicile de la Mănăstirea Nera se îngrijesc de plantele care în Laboratorul Sf. Doctori fără de Arginţi se transformă în tratamente naturiste. Cu șoaptă de rugăciune și cu bucuria mângâierii pe care o aduc celor suferinzi, ele însoţesc semănatul, plivitul, săpatul și recoltatul plantelor vindecătoare!

Mii şi mii de oameni s-au bucurat de produsele, ceaiurile sau tratamentele de la Mănăstirea Nera. La 15 ani de la înființarea mănăstirii, după un parcurs de suișuri și coborâșuri caracteristice oricărui început, deschiderea Laboratorului de preparare a produselor pe bază de plante medicinale a devenit preocuparea principală a maicilor de aici. „Alături de dr. Pavel Chirilă am început drumețiile în preajma mănăstirii, prilej cu care am aflat că cele pe care le consideraserăm până atunci buruieni erau majoritatea plante medicinale bine cunoscute și recunoscute, fiecare dintre ele cu un anume efect echilibrant asupra organismului uman. Drumețiile au fost completate apoi de ore îndelungi petrecute în Laboratorul Naturalia din Voluntari, jud. Ilfov, unde am învățat să preparăm rețete de tratamente naturiste – predate cu aristocratică generozitate de dl.doctor, care ne-a împărtășit fără urmă de reținere toate secretele de fabricație, așa încât să obținem extracte cu concentrație maximă de substanțe active“, povestesc măicuţele.

O atenţie sporită pentru bolnavii de cancer

Demersurile de a obține certificarea sistemelor de management al calității (ISO 9001, ISO 22716) și certificarea produselor (conform standardelor: ecologic, produs montan, vegan) au fost iniţiate din dorința de a pune la îndemâna tuturor produse fabricate, ambalate și livrate la un ridicat nivel de calitate. „Activitatea în cadrul Laboratorului ne aduce multă odihnă și împlinire, pentru că se armonizează fără sincope cu specificul statutului nostru monahal, iar în clipa de față fiecare viețuitor al obștii noastre își aduce contribuția la această lucrare. Ingredientul principal al preparatelor noastre îl reprezintă plantele medicinale, pe care fie le culegem din flora spontană, fie le cultivăm pe terenurile Mănăstirii. Recoltarea din flora spontană o facem din zone pe le-am ales cu multă atenție, după nenumărate peregrinări: sunt, de regulă, zone muntoase, curate, unde numai noi, pădurarul și viețuitoarele pădurii – cu care, din fericire, nu ne-am intersectat de multe ori – pătrundem. Ne păstrăm, astfel, însingurarea și rugăciunea nestingherită pentru întreaga lume“, mai spun maicile de la Mănăstirea Nera.

O aplecare deosebită există asupra bolnavilor de cancer. Un pachet ce conține produse de stimulare a imunității, trimis în dar celui bolnav, o vorbă de încurajare și pomenirea la sfintele slujbe aduc multă alinare și întărire în lupta cu această boală urâtă! Iar, uneori, o cremă de propolis ce calmează efectele secundare ale radioterapiei sau un săpun lichid natural ce curăță neagresiv pielea suferindă fac mai mult decât un calmant foarte puternic. „Am încercat în ultimii ani să răspundem cât mai prompt nevoilor celor ce ni se adresează, cu durere și dragoste pentru omul contemporan copleșit de singurătate și întristare până la deznădejde. În aceste vremuri tulburi ne-am propus să urmăm îndemnul Părinților Bisericii din toate vremurile: să lucrăm ca și când am mai trăi 1000 de ani și să ne pocăim ca și când am muri astăzi“, este mesajul de încheiere pe care ni l-au trimis maicile de la Mănăstirea Nera.

JCS-Nina Curiţa