CARAŞ-SEVERIN – Intențiile Guvernului de a crește vârsta standard de pensionare pentru polițiști la 50 de ani i-au făcut pe…
CARAȘ-SEVERIN – La praznicul Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, mai multe lăcașuri de cult din Eparhia Banatului de Munte și-au cinstit ocrotitorul. Printre acestea, se numără Catedrala Episcopală din Caransebeș, schiturile de pe Muntele Mic și Semenic și Mănăstirea „Sfântul Ilie de la Izvor” din Bocșa Vasiova, unde Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului a poposit duhovnicește!
INELEȚ – Departe de lumea civilizată, cătunul Ineleţ a primit de curând vizita voluntarilor Asociaţiei „Comanderia Eugeniu de Savoya“ din Timişoara. Cu ajutorul lor şi a celor care au în ADN dorinţa de a face bine, şcoala din sat va fi renovată!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Boxerii de la Clubul Sportiv Municipal Reșița, alături de cei mai buni pugiliști din țară, se pregătesc la Reșița, într-un stagiu coordonat de antrenorul Francisc Vaștag!
CARAȘ-SEVERIN – Este de părere deputatul social-democrat Silviu Hurduzeu, care apreciază declarația ministrului Sănătății, care nu dorește închiderea școlilor și trecerea la cursurile online!
REȘIȚA – Este invitația lansată de primărie celor care, pe 4 august, vor veni la concertul Gregory Porter. Doritorii unui loc la terasele din zonă pot face rezervări în valoare de 150 lei/loc, preț care include consumație în valoare de 100 lei!
ANINA – Pentru îmbunătăţirea coexistenţei cetăţenilor şi a câinilor, asociaţia non-profit Standpunkt e.V., în colaborare cu Primăria Anina, a preluat recent administrarea adăpostului de animale din localitate.
REȘIȚA – În această perioadă, CSM Reșița este una dintre cel mai active formații din Liga 2 pe piața transferurilor. Noul jucător al rosso-nerilor este Rareș Sebastian Ispas, fundaș stânga venit împrumut de la CFR Cluj și cu câteva prezențe la lotul național U19.
REȘIȚA – Și handbalistele de la Clubul Sportiv Universitatea și-au reluat în această săptămână activitatea, la Sala Polivalentă din Reșița.
CARAȘ-SEVERIN – Președintele și-a anunțat intenția la ședința organizației PSD Caransebeș, iar candidatura i-a fost votată chiar de către colegii săi din PSD Caransebeș, organizație din care șeful județului face parte!
REŞIŢA – Dacă aveţi de gând să mergeți prin Doman sau Moniom, înainte de a pleca la drum evaluaţi-vă abilităţile de off-roader şi gândiţi-vă bine dacă maşina dumneavoastră face faţă în medii ostile!
REŞIŢA – Iar şeful lor, col. Alexandru Tobă, crede că, cu ajutorul lui Dumnezeu, şi ziua de mâine va fi una în care îşi vor face treaba.
BERZASCA – Două căbănuțe din lemn au ars în totalitate, fiind salvate celelalte nouă, plus alte construcții din cadrul pensiunii. Potrivit pompierilor militari, totul ar fi pornit de la un aparat electric pentru încălzire (radiator) lăsat nesupravegheat.
REȘIȚA – În incercarea de a salva echipa de la retrogradare, Dorinel Munteanu a adus un fost campion al României, pe experimentatul Laurenţiu Rus (34 de ani), de la Sănătatea Cluj.
REȘIȚA – Rosso-nerii au reluat deja antrenamentele, iar jucătorii sunt cu gândul doar la salvarea de la retrogradare.
CARAŞ-SEVERIN – Ne lămuresc cei de la Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Caraş-Severin, care spun că numărul consumatorilor este în creștere!
