Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Și handbalistele de la Clubul Sportiv Universitatea și-au reluat în această săptămână activitatea, la Sala Polivalentă din Reșița.

Timpul pentru pregătire este foarte scurt pentru studentele reșițene deoarece încă de pe data de 15 ianuarie vor disputa primul meci oficial din 2020. În campionatul Diviziei A, Seria D, CSU Reșița se află pe locul 4, cu 10 puncte obținute în 12 partide. Lider este Crișul Chișineu-Criș cu 26 de puncte.

„Am efectuat primul antrenament din acest an și nu avem mult timp la dispoziție pentru pregătire. Deja săptămâna viitoare, pe data de 15 ianuarie, vom avea o deplasare foarte lungă pentru Cupa României, la Roman. Urmând ca direct de la Roman să ne deplasăm spre Baia Mare, unde avem meci de etapă împotriva echipei CS Marta Baia Mare. Deși am început deja antrenamentele, am purtat discuții cu echipa din Baia Mare și sper să ni se accepte de către Federația Română de Handbal să devansăm un pic acea etapă. Vrem să legăm meciul cu Baia Mare de deplasarea din Cupa României de la Roman. La primul antrenament au fost prezente toate jucătoarele, cu expecția celor două ucrainience din lot. Ele au fost învoite pentru că în Ucraina erau încă sărbătorile. Le așteptăm la antrenament, iar în scurtul timp care ne-a mai rămas ne vom pregăti pentru returul campionatului. Vom aborda a doua parte a campionatului la fel cum am fost repartizați la început. Luăm acest meci din Cupa României ca pe unul de pregătire pentru că, după cum se știe, suntem în 16-imile acestei competiții. Sper să debutăm cu victorie la Baia Mare și să obținem primele puncte în campionat din acest an calendaristic”, a declarat antrenorul Cristian Busuioc.

JCS-Ștefan Moraru

Adaugă comentariu