CORONINI – Dacă firma care a câştigat licitaţia este serioasă, există toate şansele să avem pe malul Dunării un obiectiv…
REȘIȚA – Romeo Dunca intenționează să demită actualul manager al Spitalului Județean de Urgență Reșița (SJUR)! Pentru asta, va studia procedura legală, iar demiterea va fi pe considerentul obligațiilor din contract!
DALBOȘEȚ – „Oamenii sunt mai sănătoşi şi mai puternici cu cât sunt mai ataşaţi de rădăcinile lor pentru că ele sunt parte din identitatea fiecăruia. De aceea, a-ţi pierde legătura cu rădăcinile e un mare pericol”. N-o spunem noi, ci dr. Nistor Becia, psiholog originar din Dalboşeţ, din 2008 stabilit în capitala Ţării Galilor!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARANSEBEȘ – Nu e singurul care nu a scăpat de furia unor inconștienți, alte câteva fiind distruse în cimitirul romano-catolic de pe strada Nicolae Bălcescu, sub pasarela care duce la gară!
BOCȘA – În urmă cu două ore, la intrarea în Bocșa Montană a avut loc un accident rutier, semnalat la 112. Mașinile au fost grav avariate, dar, din fericire, nu au fost victime încarcerate!
BĂNIA – Din 2020 încoace nu își dorea nimic altceva decât să învingă boala, să își ia în 2021 bacalaureatul, să aibă o viață normală!
CARAŞ-SEVERIN – Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, va propune astăzi prefectul de Caraş-Severin. În cadrul şedinţei de vineri, 6 decembrie, Guvernul României va numi mai mulți reprezentanţi în judeţele unde sunt sau vor fi vacante funcţiile de prefect si subprefect.
REŞIŢA – La aproape o lună de la demisia lui Marius Cornici din funcţia de inspector școlar general, astăzi a fost numită prin ordin ministerial, Carina Pristavu, managerul Liceului de Artă Sabin Pautza.
REȘIȚA – Elevele Luciei Moruț de la junioare II au încheiat anul 2019 fără înfrângere în Campionatul Național. În ultimul meci din acest an, Liceul Teoretic “Traian Vuia” a trecut de ACS Băile Herculane cu scorul de 37-28 (18-14).
CARAŞ-SEVERIN – Pe lângă că se dezice total de acţiuni agresive în genul descinderilor, Fiscul îşi promovează o atitudine iertătoare, în special faţă de cei cu restanţe pe anul 2018, ale căror penalităţi şi majorări de întârziere sunt anulate.
CARAŞ-SEVERIN – Asta ne-a declarat ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, care de acum este pe placul a milioane de pensionari.
