Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Asta pentru că la spitalul din Caransebeș pacienții cu probleme de Gastroenterologie vor avea atât cabinet în ambulatoriu, cât și compartiment dedicat în cadrul secției Medicină Internă!

Așa cum CAON a anunțat în premieră, aleșii locali au avut în mape modificarea organigramei spitalului prin înființarea unui compartiment de Gastroenterologie, cu un total de 5 paturi, și înființarea unui post nou de medic specialist-specialitatea Gastroenterologie. Chiar dacă unii aleși au crezut că Octavian Dena nu e în sală pentru a-și susține proiectul, fapt neadevărat, aceștia au sfârșit prin a-l felicita pe managerul spitalului, care a mai avut o veste bună: „Doresc să anunț că de săptămâna viitoare, de luni, în cadrul ambulatoriului din cadrul Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș va funcționa cabinetul de Gastroenterologie, iar azi (joi, 26 februarie-n.r.) vă cerem acordul pentru a înființa și compartimentul pentru această specialitate.” Acord care a venit fără probleme de la toți consilierii prezenți.

N-a mai fost așa la următorul proiect care viza modificări minore la regulamentele SMUC. Doi consilieri PNL au fost nemulțumiți că unul din cele două sindicate din spital, „Solidaritatea Sanitară” n-a fost consultat și nu și-a dat avizul pentru modificări. „Ca și în 2022, când au fost modificate ultima dată, a avut acordul sindicatului reprezentativ din spital, așa cum prevăd atât legea, cât și regulamentul spitalului. <<Sanitas>> e reprezentativ, în timp ce <<Solidaritatea Sanitară>> nu e reprezentativ la nivel de spital, are sub 35 la sută, chiar <<Solidaritatea Sanitară>> ne-a trimis o adresă în care scrie de <<sindicatele reprezentative>>.”, a răspuns managerul Octavian Dena.

Aceiași liberali, citind întrebările primite pe telefon, au reproșat apoi că nu s-ar fi respectat succesiunea firească a aprobărilor, și acest fapt infirmat cu argumente de managerul Octavian Dena. Pe final, tonul PNL a devenit mai molcom: „Consultați și acel sindicat, țineți cont și de părerea lor. De ce nu-i invitați și pe ei?”

„Ei nu țin de invitația mea. La fiecare Consiliu de Administrație, sindicatul de care vorbiți participă, fără să aibă drept legal. În mandatul managerului din 2024, reprezentantul sindicatului a fost scos din sala de ședințe cu Poliția.”, a mai spus Octavian Dena. La vot, liberalii s-au abținut, însă proiectul a trecut chiar și așa.

JCS-L.A.

3 Comentarii

  1. Toate putorile s-au băgat în sindicat ca să ce? Să hotărască soarta spitalului? Politicul și cu sindicatul au distrus instituțiile publice, au făcut front comun în promovarea ne muncii, drepturi salariale și sporuri necuvenite, să le ia apărarea leneșilor.Asta e sindicatul, departe de ce ar trebui să facă.Li s-a dat prea mare importanță.😡

  2. Sunt 50 de insi din 500 si ceva, mari iubitori de ăla care a condus douăj’ de ani spitalul si a rămas cunoscut pentru fraze gen “dă și tu de-o ciorbă” sau “la nuntă dai bani, mie nu că te salvez”. S-au lipit cu “marele” lor sindicat de o altă sugativă la Alfa și vor să facă legea, mai ales că bate vânt de tăieri de sporuri, care, apropo, sunt aproape de maxim. Bine le făcea Dumbravă, de mergeau pe burtă prin spital!

  3. Pai ce pretentii aveti de la Solidaritatea, unde lider plin e un analfabet cu patalama, un lider adjunct e un infractor fost manager, iar celalat lider adjunct e unu care-si bate colegele si are dosar penal la politie.

Adaugă comentariu