REȘIȚA – Pugiliștii reșițeni se află în plină pregătire, dar din păcate, încă nu au acces în sală și nici…
CARANSEBEȘ – Senatorul liberal, fost edil timp de 12 ani al Caransebeșului, a reacționat în disputa pentru stadionul din Parcul Teiuș, ajuns prin decizia unor judecători la o asociație privată condusă de fostul șef al Regionalei CFR, Alexandru Silvășan!
CARAȘ-SEVERIN – Azi, 15 ianuarie 2023, se celebrează 173 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, în fiecare an organizându-se Ziua Culturii Naționale. Zi care este, înainte de orice, ziua lui Eminescu și un omagiu adus culturii române!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
GHERTENIȘ – Un incendiu produs la motorul trenului Regio Trans, care circula pe ruta Timișoara-Reșița, a fost anunțat în această dimineață, la ora 9.37, la 112, după cum informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Semenic“!
CARANSEBEȘ – E afirmația antrenorului federal Cristian Dragomir, care a primit interzis, alături de sportivii săi, pe stadionul CFR, după ce locația a intrat în posesia unei asociații din satul Valea Bistrei, condusă de fostul șef al gării, Alexandru Silvășan!
REȘIȚA – Este vorba despre proiectul referitor la demolarea blocului cămin nr. 1 și reabilitarea blocului cămin nr. 2, aflate în una dintre zonele încă gri ale orașului, dar a cărei transformare a început de aproape un an!
CARANSEBEȘ – Așa consideră edilul Felix Borcean, care apreciază că municipiul pe care-l conduce se îndreaptă spre un șomaj inexistent, asta și în condițiile în care în weekend se deschide o inițiativă privată cu 50 de noi locuri de muncă!
CARAȘ-SEVERIN – Campioana judeţului Caraș-Severin la fotbal, Progresul Ezeriş, este în faţa unei mari provocări: promovarea în Liga 3. În zilele de 1, 5 şi 9 august, la Hunedoara, se va desfăşura barajul de promovare, alături de Progresul Ezeriş participând campioana judeţului Arad, Victoria Zăbrani, respectiv campioana judeţului Gorj, Ştiinţa Turceni!
REŞIŢA – Iniţiativelor de acest gen din municipiu i se alătură una ministerială, o promisiune că vom putea avea păduri-parc în care administraţia locală, cu bani europeni, ar putea amenaja poteci pentru plimbări şi alei pentru biciclişti, din materiale prietenoase cu mediul!
REŞIŢA – După Mociur, în atenţia administraţiei locale se află o altă unitate de învăţământ, o grădiniţă şi şcoală primară dintr-un alt cartier mărginaş al Reşiţei, Dealu Mare!
CARANSEBEȘ – La Spitalul Municipal de Urgență din Caransebeş au murit deja, în doar o săptămână, trei persoane, numărul celor decedaţi de COVID-19 în Caraș-Severin de la începutul pandemiei ridicându-se acum la 13!
REŞIŢA – În urma lobby-ului făcut de ministrul de Interne Marcel Vela, cu sprijinul Ministerului Sănătăţii, Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa a primit al treilea aparat pentru teste COVID-19! Aparatul nu este complet încă, fiindcă a sosit pe componente, însă în curând acesta va fi funcţional şi va putea efectua teste cu mai mare precizie!
BĂILE HERCULANE – Întrucât sistemul de iluminat public al orașului de pe Valea Cernei este depăşit din punct de vedere tehnologic, administraţia locală a demarat un proiect pentru modernizarea şi eficientizarea consumului energetic!
CARAȘ-SEVERIN – În urmă cu puţin timp, o remorcă s-a răsturnat pe DN 58, la intersecţia cu drumul ce duce spre Cornuţel Banat. În remorcă se aflau aproximativ trei tone cu polen de albine!
OŢELU ROŞU – Capitala Văii Bistrei se adaugă oraşelor cărăşene în care, în sfârşit, se poate vorbi de condiţii decente de trai şi asta pentru că miercuri au fost finalizate lucrările la staţia de epurare!
CARAŞ-SEVERIN – Spune prefectul judeţului, care a explicat că dacă ne vom confrunta cu o creştere explozivă a cazurilor, vom purta masca şi în spaţiile publice deschise. Mai ales că în ultima lună Caraş-Severinul şi-a dublat cifrele pandemiei…


