Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Poliţia prezenta, la sfârşitul săptămânii trecute, cazul unor tineri dispăruţi. Dintre ei, doar doi băieţi au rămas pe listă, oamenii legii reuşind să regăsească două fete şi copilul uneia dintre ele!

Prima a fost găsită Cristina-Viorica Truican – în vârstă de 15 ani, împreună cu copilul acesteia, în vârstă de o lună –, care fusese dată dispărută de către mamă. „Pe timpul cât nu s-au aflat la domiciliu, nici minora, nici bebelușul nu au fost victimele vreunei infracțiuni. Minora a fost preluată de familie, iar polițiștii efectuează în continuare verificări în acest caz, urmând a fi informată Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Caraș-Severin, cu privire la situația acestei minore. Mulțumim presei pentru mediatizare, acest aspect fiind foarte util în astfel de cazuri“, transmite Poliţia judeţului.

A mai fost găsită şi Maria-Gabriela Virag, de 14 ani, care plecase voluntar dintr-un apartament social. Şi ea a fost încredinţată familiei, fiind informaţi şi cei de la Protecţia Copilului. Nici ea, cât timp a fost plecată, nu a suferit vătămări şi n-a fost victima vreunei fapte penale.

JCS-A.M.